Adrian Severin: În discuţiile purtate cu oficali americani le-am spus să fie atenţi că au seminţele comunismului plantate chiar la ei în ogradă, iar acestea vor creşte tot mai mult
[Ecopolitic] 21/08/2025
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a explicat cum atât Rusia, cât și Statele Unite sunt prinse într-o „capcană” a conflictului din Ucraina. Primul pas pentru ieșirea din această criză este acceptarea realității, scrie gandul.ro. Severin spune că americanii trăiesc de câteva decenii cu iluzia că au câștigat Războiul Rece. „Pentru că, de fapt, ambele țări, Rusia și America, sunt înglodate, sunt blocate în conflict cu Ucraina. Din perspectiva lor, după părerea mea, ceea ce este de făcut, bineînțeles, este a… Până la urmă, cel mai important lucru în astfel de situații este să pui diagnosticul. Să accepti că ești bolnav. După ce ai acceptat că ești bolnav, începi să cauți tratamentul. Până acum, foarte puțini au acceptat boala. Dintre acești doi mari jucători, și în (…)

Alte articole din Ecopolitic
Mircea Coşea: Concedierile pe care le vrea Bolojan ne întorc în perioada Anei Pauker; vor rămâne în sistem doar cei cu pile şi relaţii, ceilalţi, neavând „origini sănătoase”, vor fi trimişi acasă
Mircea Coșea a comparat concedierile colective inițiate de (…)
[Ecopolitic] - 21/08/2025
Europa nu are soluții reale pentru garanțiile de securitate ale Ucrainei: Multe vorbe, puține fapte (Politico)
De trei ani, aliații Kievului se străduiesc să găsească soluții (…)
[Ecopolitic] - 21/08/2025
Dungaciu: România şi-a pus toate cărţile pe zona UE care este irelevantă fără sprijin SUA, nu există; suntem subordonaţii subordonaţilor
Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic Dan (…)
[Ecopolitic] - 21/08/2025
ANAF a pus ochii pe nunţi şi botezuri; avocata Elena Radu: „Să vă așteptați să vină unu care să vă numere ce băgați în gură”
Organizatorii de nunți, botezuri și chiar majorate vor fi nevoiți (…)
[Ecopolitic] - 21/08/2025
România trimite pompieri în Spania, țară afectată de incendiile de pădure
Ca urmare a solicitării transmise de autoritățile din Regatul (…)
[Ecopolitic] - 21/08/2025
AUR: „Prin îngroparea educației, actuala coaliție condamnă tinerii români la emigrare forțată, sunt transformați în sclavi moderni pe plantațiile lui Macron și ale Ursulei von der Leyen”
„Programele educaționale ale regimurilor Iohannis și Bolo-Dan (…)
[Ecopolitic] - 21/08/2025
Cornel Nistorescu: Dosarul autobuzelor şcolare, un tun de proporţii al liberalilor, o nouă afacere „Skoda”, pe care autorităţile încearcă mai mult să o „îngroape”
„Să zicem că-i mare scandal pe seama ideii de tăiat pensiile (…)
[Ecopolitic] - 21/08/2025
[Toate articolele din: Ecopolitic +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY