Guvernul Bolojan pregătește REFORMA companiilor de stat. Vor fi concedieri și tăieri de salarii, dar și mai puţini şefi
[Gândul] 18/08/2025
Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan pregătește reforma companiilor de stat, în urma căreia vor fi concedieri și tăieri de salarii, dar și mai puţini şefi, conform unui proiect pus în dezbatere publică. De exemplu, la companiile cu un singur sistem de conducere, precum Poșta Română, supervizată de Consiliu de Administraţie, numărul membrilor va fi redus la cel mult trei, față de şapte câți permite legea în prezent. Apoi, la companiile cu dublu sistem de conducere, Directorat plus Consiliu de Supraveghere, cazul Hidroelectrica, vor fi plătite maximum cinci persoane, faţă de 12 acum. Proiectul de lege limitează salariile acestora la cel mult dublul mediei salariale din domeniul lor de activitate față de trei ori, iar cei care refuză noile condiții vor fi revocați din funcţie, fără (…)

Alte articole din Gândul
PRINS pe microfon – Trump îi șoptește lui Macron: „Cred că vrea să facă o înțelegere” (VIDEO)
Înainte de întâlnirea cu liderii europeni, de la Casa Albă, (…)
[Gândul] - 19/08/2025
Trump a discutat cu PUTIN despre organizarea summitului trilateral /Rusia nu va accepta militari NATO în Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a discutat cu omologul său rus, (…)
[Gândul] - 19/08/2025
Ursula von der Leyen salută discuțiile organizate de TRUMP /„Colaborăm asupra garanțiilor de securitate pentru Ucraina”
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a salutat, (…)
[Gândul] - 18/08/2025
Trump, Zelenski și liderii europeni, cu harta Ucrainei pe masă! Ce teritorii ucrainene ar putea ajunge definitiv sub controlul Rusiei
În Biroul Oval, Donald Trump și Volodimir Zelenski, însoțit de doi (…)
[Gândul] - 18/08/2025
Victor Ponta: „Fondurile din PNRR și din programul Saligny s-au tăiat, nu se mai dau bani de lucrări”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta, fost premier (…)
[Gândul] - 18/08/2025
Sumar. Cum a decurs reîntâlnirea dintre Zelenski și Trump de la Casa Albă spre deosebire de prima întâlnire din 28 februarie
Spre deosebire de prima întâlnire explozivă de pe 28 februarie (…)
[Gândul] - 18/08/2025
Victor Ponta: „S-a terminat cu autostrăzile din bani europeni. Ori vom face fabrici de armament, ori doar vom da bani la UE”
În ediția din 18 august 2025 a emisiunii „Marius Tucă Show”, (…)
[Gândul] - 18/08/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY