Nicușor Dan, în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca. Cum a fost primit Președintele României de starețul lăcașului de cult

[Gândul] 17/08/2025

Nicușor Dan – președintele României – se află în vacanță, în această perioadă, și a mers în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca. Pe Valea Sâmbetei se află chilia în care Arsenie Boca a locuit, iar locuitorii din zonă l-a întâlnit pe Nicușor Dan și au asistat la momentul în care starețul mănăstirii l-a primit pe șeful statului cu pâine și cu sare. Nicușor Dan a urmat traseul de creastă pe Valea Sâmbetei. Este vorba despre un traseu turistic în lungime de 7 kilometri, care ajunge până în Căldarea Sâmbetei, chiar la Mănăstirea Arsenie Boca. De-a lungul drumului, la un moment dat, Nicușor Dan l-a purtat pe băiețelul său în spate, cu ajutorul unui rucsac. La mănăstire, starețul l-a întîmpinat pe Nicușor Dan cu pâine și sare, iar șeful statului i-a salutat pe toți cei prezenți la slujbă. (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Curtea de Apel București dă câștig de cauză PSD, în procesul de defăimare cu fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu
Curtea de Apel București nu este de acord cu decizia Tribunalului (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Peste 5.400 de ucraineni au trecut ilegal frontiera în România, în primele şapte luni ale anului. Ce au anunțat polițiștii de frontieră
Peste 5.400 de cetățeni ucraineni au trecut ilegal frontiera în (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Ce pistoale a folosit TURCUL arestat pentru atacul din Centrul Vechi al Capitalei. Urmează expertizarea celor două arme!
Cetăţeanul turc care a tras cu pistolul de două ori, la interval (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Alina Gorghiu dă sfaturi anti-urși: „Eu, ca argeșeancă, știu cât de periculoși sunt”
Ca un adevărat parlamentar cu mult timp liber, președinta PNL (…)
[Gândul] - 24/08/2025
OMS avertizează asupra unei posibile epidemii globale din cauza unui virus transmis de țânțari. Se răspândește inclusiv în Europa
OMS avertizează asupra unei posibile epidemii globale din cauza (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Scene de coșmar la o NUNTĂ din Râmnicu Vâlcea. Un bărbat a tras cu arma în mașina miresei
Scene de coșmar au avut loc în centrul municipiului Râmnicu (…)
[Gândul] - 24/08/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY