Eşec al negocierilor pentru stabilirea unui tratat internaţional împotriva poluării cu plastic

[Ecopolitic] 16/08/2025

Cele 185 de ţări reunite la Geneva nu au reuşit, în noaptea de joi spre vineri, să ajungă la un acord asupra unui tratat internaţional, obligatoriu din punct de vedere juridic, împotriva poluării cu plastic. Zece zile de discuţii diplomatice tensionate s-au încheiat vineri, în zori, cu un eşec răsunător pentru mediu şi diplomaţie, transmite AFP, notează Agerpres. Reprezentantul Norvegiei, copreşedinte al unui grup de ţări care pledează pentru un tratat „ambiţios” pentru protejarea mediului şi a sănătăţii umane în faţa ameninţării crescânde a poluării cu plastic, a anunţat într-o sesiune plenară reunind 185 de guverne, în zorii zilei de vineri: „Nu vom avea un tratat privind poluarea cu plastic aici, la Geneva”. Anterior, India şi Uruguay subliniaseră incapacitatea negociatorilor „de a (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

400.000 de persoane au tranzitat frontiera țării în perioada minivacanței de Sfânta Maria
În perioada minivacanței de Sfânta Maria, la nivelul Poliției de (…)
[Ecopolitic] - 18/08/2025
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a primit vizita ES Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a primit vizita ES (…)
[Ecopolitic] - 18/08/2025
DNSC: 11 tineri pasionați de securitate cibernetică vor reprezenta România la Campionatul European de Securitate Cibernetică
În perioada 9-13 august, 2025, a avut loc un bootcamp de pregătire (…)
[Ecopolitic] - 18/08/2025
Rată de promovare de 28,4% la a doua sesiune de bacalaureat
Rata de promovare la cea de-a doua sesiune a examenului de (…)
[Ecopolitic] - 18/08/2025
Echipa Visma-Lease a bike, cu Vingegaard, Jorgenson, Kuss şi Zingle la Turul Spaniei 2025
Echipa ciclistă olandeză Visma-Lease a bike a dezvăluit, luni, (…)
[Ecopolitic] - 18/08/2025
Echipa lui Neymar şi-a demis antrenorul după ce a fost umilită în campionatul Braziliei
Santos FC, echipa atacantului vedetă Neymar Junior, l-a demis (…)
[Ecopolitic] - 18/08/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY