Președintele Nicușor Dan nu a participat la festivităţile de la Constanţa. A mers cu familia la mănăstirea Sâmbăta de Sus: Este un obicei pe care îl aveam cu părinții

[Ecopolitic] 15/08/2025

Președintele Nicușor Dan nu a participat la festivităţile de la Constanţa. A mers cu familia la mănăstirea Sâmbăta de Sus: Este un obicei pe care îl aveam cu părinții, spune președintele. Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că a ales să participe la slujba de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Brașov, pentru că este un obicei pentru familia sa. El a precizat că nu a anunțat vizita, pentru a evita prezența presei. Președintele Nicușor Dan și familia lui s-au dus, vineri, de Sfânta Maria, să asiste la o slujbă la mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Brașov. În cadrul interviului acordat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, el a precizat că participa des la slujba de Sfânta Maria împreună cu părinții săi, motiv pentru care vizita din acest an (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Trenurile care au plecat spre litoral au avut întârzieri de până la trei ore din cauza unei probleme între Feteşti şi Cernavodă
Circulaţia trenurilor de călători spre litoralul românesc a fost (…)
[Ecopolitic] - 15/08/2025
Premierul Ilie Bolojan l-a vizitat pe Hagi
Premierul Ilie Bolojan l-a vizitat pe Hagi, la Academia pe care a (…)
[Ecopolitic] - 15/08/2025
Circulaţia trenurilor, afectată în zona Feteşti-Cernavodă. Probleme la infrastructură. Întârzieri de peste 3 ore
Mai multe trenuri de pe ruta Feteşti-Cernavodă au înregistrat (…)
[Ecopolitic] - 15/08/2025
Republica Moldova: Tinerii angajați în industrii strategice vor primi un adaos de 3000 de lei la salariu
Tinerii din Republica Moldova, angajați la primul loc de muncă în (…)
[Ecopolitic] - 15/08/2025
Târg de adopții ASPA, pe 23 august, la Romexpo
ASPA București organizează sâmbătă, 23 august, între orele 14:00 (…)
[Ecopolitic] - 15/08/2025
Mai multe linii STB vor avea program prelungit pentru fanii meciului Dinamo – UTA de pe Arena Națională
Liniile 1, 10, 55, 86, 90, 104 și 311 vor avea un program de (…)
[Ecopolitic] - 15/08/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY