PROTEST în fața Ambasadei SUA de la Kiev. Manifestanții se opun unui acord fără participarea Ucrainei
[Gândul] 15/08/2025
Zeci de persoane au participat, vineri, la un protest în fața Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Kiev. Potrivit Le Figaro, manifestanții se opun ideii unui acord în contextul în care Ucraina nu este reprezentată la summit-ul la care participă președintele Statelor Unite, Donald Trump, și omologul său rus, Vladimir Putin. Protestatarii, printre care se află și rude ale ostaticilor ucraineni capturați de forțele ruse, îi cer președintelui Donald Trump, „care și-a asumat rolul de pacificator”, să ridice problema unui schimb de prizonieri în timpul negocierilor, în loc să discute despre „schimburi de teritorii ucrainene”. Sondajele realizate de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev arată că ucrainenii își doresc în mod covârșitor o soluționare negociată a conflictului, dar (…)

Alte articole din Gândul
ANM anunță o lună septembrie cu temperaturi neașteptate. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în următoarele (…)
[Gândul] - 19/08/2025
Cabana BABELE, aflată la cota 2.200 în inima Bucegilor, scoasă la vânzare. Locația s-ar putea transforma într-unul hotel exclusivist. Cât costă
Una dintre cele mai cunoscute cabane montane din România, situată (…)
[Gândul] - 19/08/2025
Valentin Stan: „Oamenii care sunt chemați la Casa Albă fac ce vrea președintele SUA. RĂZBOIUL s-a terminat”
În ediția din 18 august 2025 a emisiunii „Marius Tucă Show”, (…)
[Gândul] - 19/08/2025
Alexandru Chirilă la „Pastila Financiară”: „Rombul financiar este o metodologie prin care reușim să ne setăm un obiectiv”
Alexandru Chirilă, CEO Profit Point și acționar în SAI Capital (…)
[Gândul] - 19/08/2025
EXPLOZIV! Surse din administrația TRUMP ar confirma că SUA investighează posibila IMPLICARE a administrației BIDEN în anularea alegerilor din România
Potrivit unei surse la nivel înalt din cadrul administrației (…)
[Gândul] - 19/08/2025
Sindicatele din învăţământ îl acuză pe premierul Bolojan că DEZINFORMEAZĂ când spune că norma didactică de predare ar fi scăzut în ultimii ani
Trei federaţii sindicale din învăţământ condamnă „ferm” (…)
[Gândul] - 19/08/2025
De ce nu dă randament Dennis Politic la FCSB. „Are psihoza asta”
Mihai Stoica, preşedintele CA al FCSB, a explicat care e situația (…)
[Gândul] - 19/08/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY