PSD, atac la Nicuşor Dan după ce a lipsit de la Ziua Marinei: Absenţa comandantului suprem nu este doar o greşeală de agendă, ci un gest urât!

[Cetățeanul] 15/08/2025

PSD lansează primul atac după ce președintele Nicușor Dan a lipsit de la ceremonia de Ziua Marinei ca să meargă cu familia la mănăstire. E al doilea eveniment de la care Nicușor Dan lipsește, după înmormântarea lui Ion Iliescu. CITEŞTE ŞI: (PSD) Deputatul PSD Mihai Fifor, fost ministru al apărării, critică absenţa preşedintelui Nicuşor Dan de la ceremoniile orgabnizate la Constanţa, cu ocazia Zilei Marinei, afirmând că nu îşi aminteşte ca un şef de stat şi comandant suprem al Forţelor Armate să fi lipsit de la aceste manifestări. „Un gest urât faţă de Armata României şi faţă de toţi cei care servesc sub drapel”, comentează Fifor. „Nu îmi amintesc ca un şef de stat şi comandant suprem al Forţelor Armate să fi lipsit de la ceremoniile dedicate Zilei Marinei Române. Nu ştiu unde este şi (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cetățeanul

Cum justifică Nicuşor Dan absenţa de la Ziua Marinei: E o sărbătoare religioasă, foarte mare, toată lumea vine la biserică
În premieră după aproape un deceniu, șeful statului nu a (…)
[Cetățeanul] - 15/08/2025
Român căutat după ce ar fi agresat o fetiţă în Germania
Caz cutremurător a șocat întreaga regiune Rust din Germania. Un (…)
[Cetățeanul] - 15/08/2025
USR, dată în judecată pentru că nu şi-a plătit factura la lumină
Uniunea Salvați România apare ca pârâtă într-un proces cu totul (…)
[Cetățeanul] - 15/08/2025
Întârzieri de aproape 4 ore cu CFR până la Mare
CFR Călători anunță întârzieri de 64 până la 200 de minute pe ruta (…)
[Cetățeanul] - 15/08/2025
Un român și-a pierdut viața încercând să salveze 20 de cai dintr-un grajd cuprins de flăcări în Spania
Valul de incendii și căldură extremă afectează în continuare (…)
[Cetățeanul] - 15/08/2025
VIDEO Bolojan a fost huiduit la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei
Premierul Ilie Bolojan a fost prezent la Constanţa, de Ziua (…)
[Cetățeanul] - 15/08/2025


[Toate articolele din: Cetățeanul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY