Depozitul Sameday din Iaşi a luat foc
[Gazeta de Sud] 15/08/2025
Depozitul companiei de curierat Sameday din Iași a luat foc vineri după-amiază. Primele informaţii arată că ar fi vorba despre depozitul situat pe strada Trei Fântâni, iar flăcările ar fi cuprins inclusiv o hală pentru reparaţii auto. Autorităţile locale au intervenit cu cel puţin zece echipaje şi peste 50 de pompieri pentru a încerca să stingă flăcările. A fost trimis un mesaj RO-Alert, în special din cauza degajărilor de fum. Pompierii au transmis că în incinta obiectivului se află două hale cu o suprafaţă de aproximativ 600 mp, incendiul manifestându-se generalizat la una dintre acestea. În interiorul ei erau depozitate colete, autoutilitare, autoturisme, cauciucuri şi alte materiale Pompierii au reuşit localizarea incendiului, împiedicând propagarea la cealaltă hală. Citește și: (…)

Alte articole din Gazeta de Sud
Ministrul Apărării: „Nu va fi luat nimeni în Armată. Nu începe niciun război“
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a atras atenţia (…)
[Gazeta de Sud] - 22/08/2025
116 milioane de euro, bani europeni pentru refacerea apelor, inclusiv în Marea Neagră și Dunăre
Comisia Europeană a anunţat vineri că Uniunea Europeană va finanța (…)
[Gazeta de Sud] - 22/08/2025
Ce valoare va avea tichetul la achiziția de mașini electrice prin Rabla 2025
Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025 a fost pus în (…)
[Gazeta de Sud] - 22/08/2025
Protest spontan, declanşat de minerii din Valea Jiului
La mai multe exploatări de cărbune, minerii din Valea Jiului au (…)
[Gazeta de Sud] - 22/08/2025
Feribotul de la Bechet își suspendă temporar activitatea
Platforma feribotului care deserveşte ruta Oryahovo – Bechet îşi (…)
[Gazeta de Sud] - 22/08/2025
Craiova: Minor plecat dintr-un centru de plasament, căutat de poliție
Polițiștii Secției 6 Poliție Craiova au fost sesizaţi astăzi, la (…)
[Gazeta de Sud] - 22/08/2025
Vijelie în Craiova şi în mai multe localităţi din Dolj. Copaci căzuţi pe carosabil
Vijelia din această după-amiază a creat probleme în municipiul (…)
[Gazeta de Sud] - 22/08/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY