Republicări. Sfînta Maria, mătușa mea

În fiecare an, de ziua ei, aprind cîte o lumînare. A fost sora cea mai mică a mamei și cea care mi-a deschis ochii spre multe lucruri de neînțeles de pe lumea aceasta. Alături de ea m-am împrietenit cu pădurea, după ce am trăit cele mai cumplite spaime de sălbăticiuni, alături de ea am am făcut de noaptea la mistreți, cu ea am văzut prima dată lupul și tot ea mi-a spus că oamenii se sărută și se iubesc după ce am surprins-o cum își căuta gura cu un fecior din sat cu care, mai tîrziu, avea să se mărite și la care, pentru prima dată în viață, îndemnat de mama, i-am strigat cîteva urări. Și tot de la ea am deprins cultul florilor din grădină. -Hai să vedem de pene și de albine, zicea ea, și coboram în grădinuța din fața casei de la Curpeni, aflată sub pridvorul pe care se înșiruiau (…)