Doru Bușcu: „Eu cred că este o copilărie să ne imaginăm că rușii nu au intervenit în ANULAREA alegerilor”
[Gândul] 14/08/2025
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Doru Bușcu a criticat modul în care președintele Nicușor Dan „și-a respectat” promisiunile electorale, amintind că două dintre acestea au fost deja încălcate la doar câteva luni de la preluarea mandatului. Discuția a vizat și raportul recent al Departamentului de Stat al SUA, care a adus semne de întrebare asupra anulării alegerilor din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Doru Bușcu: „Două promisiuni deja au fost lovite de nulitate” Bușcu a spus că Nicușor Dan nu a livrat până acum nimic din promisiunile majore. A amintit de TVA și de desecretizarea raportului privind anularea alegerilor. „Deci noi n-am primit până acum nimic și probabil că, după buna tradiție, nu vom primi. Mare promisiune pe care și-o ține (…)

Alte articole din Gândul
Un turist englez a MURIT pe un traseu din Bucegi. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla pe munte și nu a mai putut fi salvat
Un turist englez, în vârstă de 70 ani, a murit – sâmbătă – în timp (…)
[Gândul] - 16/08/2025
Un polițist i-a sărit în ajutor unei femei care a leșinat la o benzinărie și i-a plătit carburantul. IPJ Maramureș: Binele se face în liniște
O femeie și-a dus mașina pentru a o realimenta cu carburant la o (…)
[Gândul] - 16/08/2025
Cum vede MASS-MEDIA rusă întâlnirea Trump-Putin: de la succes răsunător la eșec zdrobitor
Discuțiile purtate în Alaska între președinții Statelor Unite și (…)
[Gândul] - 16/08/2025
În 2017, Digi24 îi lua un interviu „ideologului lui Putin”. Ce s-a întâmplat cu predicțiile lui Dughin despre Rusia, Occident și Trump, în 2025
„NATO ar trebui distrusă”, „Nu avem nicio intenție să invadăm (…)
[Gândul] - 16/08/2025
Cum trebuie protejate animalele de companie, pe timp de CANICULĂ. Sfaturi utile pentru proprietari
Episoadele de căldură extremă devin tot mai frecvente și intense (…)
[Gândul] - 16/08/2025
Focaccia: Rețeta corectă pentru a prepara pâinea pufoasă ITALIANĂ. Ingredientele de care ai nevoie
Foccacia, originală din orașul Bari, regiunea Puglia, este o pâine (…)
[Gândul] - 16/08/2025
Mirel Palada denunță schema multinaționalelor de externalizare a profitului cu ajutorul BNR și prezintă date surprinzătoare
Sociologul Mirel Palada denunță schema multinaționalelor de (…)
[Gândul] - 16/08/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY