Istoria controversată a METROULUI de la Cluj. De la bani europeni, la banii de la bugetul de stat
[Gândul] 13/08/2025
„Metroul merge mai departe”, a spus Emil Boc, luni, deşi proiectul a fost scos din PNRR şi Primăria Cluj-Napoca se bazează în acest moment strict pe resursele financiare pe care ar trebui să le asigure Ministerul Transporturilor, conform contractului angajat. Metroul de la Cluj, o construcție de 21 de kilometri şi 19 staţii, anunțat inițial că va fi gata în anul 2028, ar urma să fie finalizat în 2031, dar fără bani europeni, doar cu fonduri de la stat. „Metroul de la Cluj intră în faza subterană. Astăzi încep lucrările de construcție a puțului de lansare a mașinilor care vor fora în subteran cele două tuneluri pentru metroul de la Cluj. Această lucrare este de maximă complexitate și precizie. De aceea, ea presupune implicarea a peste 150 de proiectanți și ingineri care au lucrat și (…)

Alte articole din Gândul
Dacia SANDERO face legea pe piața auto europeană. E cea mai vâdută mașină, la jumătatea anului
Dacia Sandero face legea pe piața auto europeană. La șase luni de (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Poate Belarus să profite de convorbirea telefonică istorică dintre Trump și Lukașenko? „FANFARONADA și lingușirea, substitut pentru acțiuni reale”
Casa Albă pare să creadă că Belarus este o piesă importantă în (…)
[Gândul] - 24/08/2025
România scade puternic la mașinile ELECTRICE, din cauza suspendării programului Rabla. Cât îi costă pe români un astfel de autoturism
Piața mașinilor full-electrice din România a scăzut cu peste 40% (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Dinamo a învins U Cluj în prelungirile meciului din etapa 7 din Superliga. Primul gol al lui Alex Pop pentru echipa lui Zeljko Kopic
Dinamo a învins pe U Cluj, 1-0, pe Cluj Arena, într-un meci din (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Cutremur de 4,2 pe scara Richter în zona Vrancea, în această dimineață. La ce adâncime s-a produs seismul
Un cutremur de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs duminică (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Sorana Cîrstea a CÂȘTIGAT turneul de la Cleveland. Nu a pierdut niciun set în finală
Sorana Cîrstea a câștigat turneul WTA 250 de la Cleveland, dotat (…)
[Gândul] - 24/08/2025
Emoționanta POVESTE a micului pianist din Constanța care a cucerit America. La 7 ani și-a donat bursa unui copil fără posibilități
Talent. Implicare. Perseverență și multe ore de muncă. O poveste (…)
[Gândul] - 24/08/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY