Pâine cu mucegai și alte nereguli sancționate cu amenzi

[Cotidianul] 12/08/2025

Echipele de control ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 2,8 milioane lei unor operatori economici din industria de morărit și panificație, în urma unor verificări efectuate în perioada 9 – 20 iunie, la nivelul întregii țări. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, în perioada menționată, ANPC a desfășurat o serie de acțiuni de verificare a modului de comercializare, etichetare, prezentare și publicitate a pâinii și produselor de panificație, ca parte a unei tematici naționale de control. Comisarii ANPC au controlat 628 operatori economici, la 532 dintre aceștia fiind identificate nereguli. În același timp, au fost verificate peste 22 tone de pâine și produse de panificație, la 8,6 dintre acestea (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

Edi Iordănescu, despre pretențiile lui Ianis: Sunt mari
Ianis Hagi s-a despărțit de Glasgow Rangers în această vară, dar (…)
[Cotidianul] - 12/08/2025
Bolojan e iar în gura Ancăi Alexandrescu
Un dosar de proporții în care a fost implicat actualul premier (…)
[Cotidianul] - 12/08/2025
Nazare: Cine a oferit protecție la cel mai înalt nivel acestor jucǎtori?
Ministru Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat, marţi, că a (…)
[Cotidianul] - 12/08/2025
”Faceți cu ei ce am făcut noi cu germanii și japonezii”
După ce premierul Benjamin Netanyahu a primit lumina verde pentru (…)
[Cotidianul] - 12/08/2025
Veste de la Isărescu: ”În septembrie, probabil va fi vârful”
BNR estimează o inflaţie de 8,8% pentru acest an şi ”un vârf de (…)
[Cotidianul] - 12/08/2025
”Bagabonțeală” cu privilegiile. Un caz de la PSD
În timp ce Sorin Grindeanu amenință că PSD iese de la guvernare (…)
[Cotidianul] - 12/08/2025
Maluma ceartă o fană la un concert
Celebrul cântăreț Maluma a dat dovadă că este un om extrem de (…)
[Cotidianul] - 12/08/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY