Revalidarea locurilor de parcare duce ,,creativitatea” unora dintre brașoveni în zona faptelor penale
[Info Brașov] 12/08/2025
– În urma verificărilor s-au identificat situații în care s-au depus copii ale taloanelor unor autoturisme care nu mai aparțineau deținătorilor locurilor de parcare. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, am creat o platformă în care brașovenii își pot încărca direct documentele pentru revalidare sau modificarea abonamentului de închiriere – Dorința unora dintre brașoveni de a își păstra locul de parcare, deși nu mai au dreptul conform Regulamentului de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință din municipiul Brașov, îi duce pe unii dintre aceștia sub incidența legii penale. Procedurile de verificare a documentelor, prin suprapunerea bazelor de date, scot la iveală toate încercările celor care vor să păcălească nu sistemul, ci, în primul rând, pe ceilalți (…)

Alte articole din Info Brașov
Superliga : Craiova, lideră după cinci etape
Cea de-a 5-a etapă a campionatului Superligii de fotbal s-a (…)
[Info Brașov] - 12/08/2025
Brașovul deschide porțile celei de-a XI-a ediții FunSports Cup – cel mai mare turneu internațional de handbal juvenil din România
În perioada 23–31 august 2025, Clubul Sportiv Transilvania Brașov (…)
[Info Brașov] - 12/08/2025
Cerere oficială de expulzare a ambasadorului Israelului
SCRISOARE TRIMISA TUTUROR AMBASADELOR DIN ROMÂNIA, COMISIEI (…)
[Info Brașov] - 12/08/2025
„Rușii și americanii au câștigat deja Al Treilea Război Mondial, mai trebuie doar ștampila”!
În ediția din 11 august 2025 a emisiunii „Marius Tucă Show”, (…)
[Info Brașov] - 12/08/2025
PSD -PNL-USR -UDMR!Toate sunt în combinație!
Deci firme conectate la partidele politice vând către consiliile (…)
[Info Brașov] - 12/08/2025
„Inflația Bolojan” izbește România mai ceva decât plăgile biblice egiptene
Începând cu 1 august, nivelul de trai al românilor s-a prăbușit (…)
[Info Brașov] - 12/08/2025
Senatorul brașovean Marius Dunca condiționează participarea PSD la guvernare
Reîntorși la angajamentul lor de a participa la guvernare, (…)
[Info Brașov] - 12/08/2025
[Toate articolele din: Info Brașov +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY