Andrei Marga: Democrația nu poate exista acolo unde lipsește suveranitatea națională, iar cetățenii nu au dreptul să adopte deciziile pe care le consideră adecvate țării lor. Și nici acolo unde guvernanții iau măsuri ca mișcările democratice de exprimare a nemulțumirii, care cresc și amenință să câștige alegeri, să fie descrise ca „extremism” și „fascism”, încât să se poată aplica măsuri de interzicere

[Ecopolitic] 9/08/2025

„Într-o carte de o rară calitate stilistică și bogăție a ideilor, în prealabil prezentată ca șir de conferințe la invitația College de France (Paris), Peter Sloterdijk caută să înțeleagă Europa actuală și să arate ce perspective se întrevăd (Der Kontinent ohne Eigenschaften. Lesezeichen im Buch Europa, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2024). O face începând examinarea „de la ceea ce este mai arzător”, adică luând continentul în coordonatele geopolitice de astăzi. În fapt, Europa nu mai este, cum era până la Primul Război Mondial, centrul economic, politic și cultural al lumii. Nici chiar diagnosticienii declinului ei nu au anticipat dependența continentului de supraputerile ieșite din Al Doilea Război Mondial. Nimeni nu a întrevăzut urcarea Chinei la rangul unei supraputeri, de care Europa (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Trump şi opoziţia se confruntă asupra militarilor trimişi în oraşele democrate
Democraţii americani l-au acuzat duminică pe Donald Trump că se (…)
[Ecopolitic] - 25/08/2025
Zelenski: „Vrem cel puțin 1 MILIARD de dolari PE LUNĂ de la aliați ca să luptăm cu Rusia!”
În cazul în care aveați impresia că întâlnirea Trump – Putin din (…)
[Ecopolitic] - 25/08/2025
Cristoiu: Bolojan se teme de poporul român, se duce doar acolo unde e aşteptat cu fanfara, la Maia Sandu
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul si (…)
[Ecopolitic] - 25/08/2025
Cadrele didactice continuă protestele. Mesaj pentru ministrul David: „Nu meritaţi să mai fiţi în fruntea acestui minister!”
Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au pichetat, (…)
[Ecopolitic] - 25/08/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY