Silviu Predoiu: Aș vrea să știu care au fost calitățile care o califică pe Oana Țoiu în funcție
[Gândul] 31/07/2025
„Toate aceste lucruri, dincolo de „cumpărăm, nu cumpărăm”, mă ajută la construirea profilului ministrului Apărării, pentru că vorbim despre modul în care se documentează, cum vorbește, despre autoritatea lui, Și la fel o cântăresc pe Oana Țoiu, prin conduită, prin vestimentație. Aș vrea să știu care au fost calitățile care o califică pe Oana Țoiu în funcție”, a precizat Silviu Predoiu, invitatul emisiunii „Ai Aflat”. „Ca om din servicii îmi dau seama și pot spune mai departe cum să pot negocia cu politicienii români” ,a adăugat fostul șef al SIE. Ionuț Cristache, gazda emisiunii „Ai Aflat”, îi pune o întrebare invitatului: „Dacă erați șef de serviciu străin, și dacă v-ați uita la România din decembrie 2024 până astăzi, și ați vedea parcursul instituțional al României, de la anularea (…)

Alte articole din Gândul
Cornel Nistorescu: „Ne întrebăm dacă România mai are parteneriat cu SUA”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Cornel Nistorescu a (…)
[Gândul] - 12/08/2025
Un bărbat a murit ASFIXIAT, după ce a fost strivit de soția sa obeză. Femeia a căzut peste el şi nu s-a mai putut ridica
Un incident șocant s-a petrecut în Portugalia, acolo unde un (…)
[Gândul] - 12/08/2025
„Mașina viitorului”, proiectată cu un motor V12, cu o caroserie retro-futuristă și interior minimalist. Primii 12 cumpărători vor fi recompensați
De la „revoluția supermașinilor sport”, fiecare nouă generație de (…)
[Gândul] - 12/08/2025
Un muncitor român a murit în Spania, la cules de fructe. I s-a făcut rău, după ce a lucrat la 41 de grade Celsius
Un muncitor român a murit luni, în Spania, în timp ce culegea (…)
[Gândul] - 12/08/2025
Cornel Nistorescu: „România nu are nicio idee legată de situația din UCRAINA”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Cornel Nistorescu a (…)
[Gândul] - 12/08/2025
George Simion: „PSD are întotdeauna ocazia să vină către poporul român, acceptând o guvernare care îl are ca prim-ministru pe Călin Georgescu”
George Simion a fost prezent în platoul Realitatea Plus. El a spus (…)
[Gândul] - 12/08/2025
Cornel Nistorescu: „Nicușor Dan vede o validare în întâlnirea cu Donald Trump”
În ediția din 12 august 2025 a emisiunii „Marius Tucă Show”, (…)
[Gândul] - 12/08/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY