România sprijină populația civilă din Fâșia Gaza printr-o nouă operațiune de evacuare medicală
[Amos News] 31/07/2025
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precum și cu alte instituții ale statului român și în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat miercuri, 30 iulie 2025, la o nouă operațiune de evacuare medicală de urgență din Fâșia Gaza. Transportul, al optulea zbor umanitar organizat de România din Gaza a inclus 12 pacienți pediatrici grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 36 de membri de familie. Operațiunea a fost realizată cu implicarea MAE, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, al MApN, MAI – Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), al Ministerului Sănătății (…)

Alte articole din Amos News
Concert coral în Biserica Luterană din Cluj-Napoca
Un concert coral de muzică sacră va avea loc în Biserica Luterană (…)
[Amos News] - 31/07/2025
Eliberarea rezultatelor la testarea gratuită HPV
Femeile care au participat la testarea gratuită HPV în perioada 16 (…)
[Amos News] - 31/07/2025
Atelier creativ de modelaj, desfășurat sub tema „Plante verzi și flori – Natură în mâinile noastre”,
„Plante verzi și flori – Natură în mâinile noastre” – Atelier de (…)
[Amos News] - 31/07/2025
Raportorul ONU condamnă „inacțiunea epică” a Occidentului față de Israel
Raportorul ONU atacă țările occidentale pentru incompetența și (…)
[Amos News] - 31/07/2025
40 de europarlamentari cer sancțiuni împotriva oficialilor israelieni
40 de eurodeputați solicită Comisiei Europene (CE) să sancționeze (…)
[Amos News] - 31/07/2025
Decizii ale Consiliului Național al Audiovizualului
Întrunit în ședința publică din data de 30.07.2025, Consiliul (…)
[Amos News] - 31/07/2025
Decalogul Guvenantilor Cinstiti – Diana Iovanovici Sosoaca
Cele zece porunci ale guvernaților cinstiți
Într-o țară (…)
[Amos News] - 31/07/2025
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY