Lovitură de grație dată regenerabilelor. Se raționalizează energia injectată în rețea
[Info Brașov] 30/07/2025
Piedici majore pentru energie regenerabilă. Rețelele nu o mai vor!O măsură in extremis trecută într-o directivă europeană a fost transformată într-una de primă necesitate în legislația românească. Astfel, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Energiei, capacitățile de producție din sectorul regenerabilelor, inclusiv sau mai ales ale prosumatorilor, nu mai pot injecta energie în rețea decât cu porția. Acordurile de racordare flexibile, cum au fost denumite, vin să acopere golurile de investiții în rețele, producând pierderi atât investitorilor în regenerabile, cât și prosumatorilor. Transpunerea pompieristică a Directivei (UE) 2024/1711 privind organizarea pieței de energie, de teama procedurii de infringement, a pus în prim plan doar acordurile de (…)

Alte articole din Info Brașov
Uraa!, ne înarmăm pentru alții prin „Tunul Leyen”. Slava Ukraina!(sic!)
Cel mai mare tun european din istorie, că tot suntem la capitolul (…)
[Info Brașov] - 30/07/2025
Tăiați de la voi, nu de la noi!
„Dacă statul, prin măsurile sale, se dovedește a fi principalul (…)
[Info Brașov] - 30/07/2025
Vor să „cesioneze” poporul român!
Primăriile vor putea să externalizeze încasarea debitelor scadente (…)
[Info Brașov] - 30/07/2025
Fără precedent – managerul Spitalului Județean, Emil Mailat, se contestă pe sine contestându-și eșecul!
Ieri, cu câteva minute înainte de expirarea termenului pentru (…)
[Info Brașov] - 29/07/2025
Ceremonie de absolvire şi de acordare a gradului de sublocotenent absolvenţilor Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”
Miercuri 30 iulie 2025, începând cu ora 10.00, în Piaţa Sfatului, (…)
[Info Brașov] - 29/07/2025
Sabrerii români, medaliați cu bronz la Mondiale
Echipa masculină de sabie a României, avându-i în componență pe (…)
[Info Brașov] - 29/07/2025
Superliga : CFR, învinsă acasă de FC Argeș
Luni, 28 iulie, s-au desfășurat ultimele partide din cea de-a 3-a (…)
[Info Brașov] - 29/07/2025
[Toate articolele din: Info Brașov +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY