Cântecul lebedei șpăguitoare din guvernul României, dar și ultimul!

Atunci când o otreapă ridicată din gunoaiele capitaliste și politicianiste ale țării, cumva se prăbușește din pricina nelegiuirilor din dulapul cu scheletele la purtător, când ajunge în starea de neascundere heideggeriană, adică în lumina reflectoarelor cu potlogăriile sale, are tendința să lanseze ultime cuvinte memorabile pentru țară. Începe cu eforturile sale neîntrerupte în sinecura nesimțită în care a fost înșurubată pentru, vezi Doamne!, binele țării, în cazul lui Anastasiu înșurubarea fiind fabricată de un premier al Românei cel puțin atât de corupt cum e și el, dar, ca orice otreapă ce se prezintă ca fiind altruistă așteaptă tainul bugetar după prestația sa iluzorie și după noile sale aranjamente sinecurale ale nemerniciilor de partid și de stat, apoi continuă cu stresul la (…)