Un vicepremier, atac la sindicate: Trebuie să înțeleagă și cei care organizează grevele că în momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluții
[Cetățeanul] 22/07/2025
Guvernul va merge cu reformele până la capăt, spune vicepremierul Tanczos Barna și le transmite sindicatelor care amenință cu greva din cauza măsurilor fiscale că Executivul e dispus la dialog. CITEŞTE ŞI: sindicate „În momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluții împreună, prin dialog, prin compromis (…). Sunt convins că împreună cu sindicatele din fiecare domeniu vom avea capacitatea, înțelepciunea, să ajungem la un compromis acceptabil pentru toată lumea. Și dânșii trebuie să înțeleagă, dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”, a declarat vicepremierul, într-o intervenție la RFI. „Trebuie să înțeleagă și cei care organizează grevele” Vicepremierul a făcut apel la dialog și le transmite sindicaliștilor că nu mai sunt bani și că trebuie găsite soluții. Prevedere (…)

Alte articole din Cetățeanul
Circulație rutieră oprită pe A3! Vacile au rupt gardul de protecție și au intrat pe carosabil
Circulația a fost blocată marți pe Autostrada A3 București – (…)
[Cetățeanul] - 22/07/2025
Ce li se vinde românilor: Peste 3 tone de alimente expirate găsite de ANSVSA
Lipsa înregistrării sanitar-veterinare, condiții necorespunzătoare (…)
[Cetățeanul] - 22/07/2025
AUR, atac la CCR: A legitimat un abuz de putere grosolan!
Curtea Constituțională a României (CCR) a analizat astăzi (…)
[Cetățeanul] - 22/07/2025
Galați. Incendiu soldat cu 2 morți
Două persoane au murit în urma unui incendiu produs marți (…)
[Cetățeanul] - 22/07/2025
Sindicaliştii s-au dus peste ministrul Muncii: În loc de sprijin, aceşti oameni primesc amputarea veniturilor salariale!
Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin şi o (…)
[Cetățeanul] - 22/07/2025
Trotinetele electrice, interzise în weekend într-un oraş
Măsura de a interzice trotinetele electrice pe principalul (…)
[Cetățeanul] - 22/07/2025
Adolescent sechestrat într-o casă din Mehedinţi. Legat cu lanţul, să nu fugă!
Un bărbat de 55 de ani din comuna Tâmna, judeţul Mehedinţi, a fost (…)
[Cetățeanul] - 22/07/2025
[Toate articolele din: Cetățeanul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY