VIDEO/ Republica Moldova: Peste 1400 de copii au participat la Programul Educațional „Excursia Europeană”

[Ecopolitic] 21/07/2025

Peste 1400 de copii din toată țara au beneficiat de activități culturale și educative în capitală, în cadrul celei de-a doua ediții a Programului Educațional al Guvernului Republicii Moldova, „Excursia Europeană”, desfășurată în perioada 24 iunie – 18 iulie 2025. Elevii au venit din toate raioanele țării, iar itinerarul lor a inclus vizite la Muzeul Național de Istorie, Parlamentul Republicii Moldova și Președinție, precum și vizionarea unui film la cinematograf. La această ediție au participat elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani. Fiecare grup a fost format din 18 copii și un cadru didactic însoțitor din fiecare dintre cele 78 de localități incluse în program. Pentru a ajunge în capitală, a fost organizat transport special în microbuze cu inscripția „Excursia Europeană”, iar la (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Grindeanu: Nu suntem de acord cu abordarea privind suspendarea investițiilor; trebuie o analiză
Partidul Social Democrat nu este de acord cu abordarea privind (…)
[Ecopolitic] - 21/07/2025
Ilie Bolojan: Sistemul de sănătate are nevoie de o rectificare bugetară suplimentară de cel puțin 10 miliarde de lei
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni că sistemul de sănătate are (…)
[Ecopolitic] - 21/07/2025
Grindeanu: Tot felul de ciumpalaci spun că PSD nu vrea reducerea indemnizațiilor. PSD e parte la așa ceva
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, (…)
[Ecopolitic] - 21/07/2025
Rogobete le transmite directorilor de spitale care nu pot asigura un management eficient să renunțe la posturile lor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, i-a îndemnat luni pe (…)
[Ecopolitic] - 21/07/2025
Cetățenii Republicii Moldova care lucrează legal în Slovacia vor avea acces echitabil la pensii și alte prestații sociale
Cetățenii Republicii Moldova care au activat oficial în Republica (…)
[Ecopolitic] - 21/07/2025
Sebastian Burduja: Reluați lucrările la Răstolița! Nu trebuie să redevină victima neputinței statului român!
Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, cere reluarea (…)
[Ecopolitic] - 21/07/2025
Premierul Bolojan, despre problemele din Sănătate: Creșterea accelerată a cheltuielilor nu se reflectă în calitatea serviciilor
Înainte ca ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, să anunţe (…)
[Ecopolitic] - 21/07/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY