Sindicatele contestă concedierile „comuniste” de la Guvern
[Cotidianul] 18/07/2025
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) și Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului României (SAALG) solicită reluarea procesului de reorganizare a Cancelariei prim-ministrului într-un cadru legal, transparent și cu implicarea efectivă a organizațiilor sindicale reprezentative. Potrivit unui comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație transmis vineri, această federație și Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului României contestă, în mod ferm, toate măsurile ilegale adoptate în lipsa unei consultări conforme cu legea și avertizează că, în lipsa respectării obligațiilor de dialog social, se vor adresa instituțiilor europene competente, inclusiv Comisiei Europene, solicitând declanșarea unei proceduri de (…)

Alte articole din Cotidianul
Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea lui Felix Baumgartner
Mihaela Rădulescu a transmis pe Instagram primul mesaj după (…)
[Cotidianul] - 18/07/2025
Poza care-i lasă iar „de căruță” pe social democrați
Adrian Năstase își critică din nou foștii colegi din PSD pentru (…)
[Cotidianul] - 18/07/2025
Jocurile de noroc, pasate în curtea primăriilor
Guvernul va propune descentralizarea activității organizării (…)
[Cotidianul] - 18/07/2025
Munca la români, spre coada Uniunii Europene
În Uniunea Europeană, durata medie estimată a vieții profesionale (…)
[Cotidianul] - 18/07/2025
Permisul de conducere condiționat de plata datoriilor. Avocat: “E ridicol“
Avocatul Toni Neacșu, fost membru CSM, denuntă o propunere (…)
[Cotidianul] - 18/07/2025
Moartea lui Felix Baumgartner. Concluzia legiștilor
Parchetul din orașul Fermo, din centrul Italiei, a lansat o (…)
[Cotidianul] - 18/07/2025
MAE: Plan de acțiune între România și Germania, semnat la Berlin
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a semnat vineri, la (…)
[Cotidianul] - 18/07/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY