Nereguli privind regimul armelor și munițiilor

[Amos News] 18/07/2025

La data de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Poliția Municipiului Mediaș, au organizat o acțiune flagrantă, pe raza municipiului Mediaș, pentru depistarea unei persoane care ar fi postat un anunț pe o platformă online, cu privire la vânzarea unei arme. Astfel, pe strada Ighișului din municipiul Mediaș, cu ocazia activității de vânzare-cumpărare, polițiștii au identificat doi bărbați, în vârstă de 20 și 23 de ani, ambii din municipiul Mediaș, care s-au deplasat cu un autoturism și ar fi încercat să vândă o armă cu aer comprimat prevăzută cu lunetă, de calibrul 4,5 mm și o cutie cu aproximativ 500 de alice. Totodată, în autoturism a fost identificat un pistol cu aer comprimat precum și un recipient cu aproximativ 2700 de alice. În urma (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Sport urban, muzică și distracție la umbra castanilor din Ploiești, în weekendul 25-27 iulie!
Republica de sub Castani va fi gazda circuitului național de (…)
[Amos News] - 18/07/2025
Creștere semnificativă a numărului de apeluri la 112 referitoare la apariția urșilor în zonele populate
În primele 6 luni ale anului 2025, jandarmii argeșeni au răspuns (…)
[Amos News] - 18/07/2025
Stagiunea Muzicală Estivală: 20 de ani de muzică în aer liber
Start ediție aniversară! Cel mai longeviv eveniment cultural (…)
[Amos News] - 18/07/2025
Au fost constatate peste 8.800 de fapte contravenționale
ACȚIUNI ȘI INTERVENȚII ALE POLIȚIEI ROMÂNE În ultimele 24 de (…)
[Amos News] - 18/07/2025
Telefonul Amintirilor la Muzeul Național de Istorie a României
Finalul anilor ’80 și Revoluția: o perioadă trăită intens de unii, (…)
[Amos News] - 18/07/2025
UPT Campus Explorer AC – Tabăra de vară pentru viitorii studenți ai Facultății de Automatică și Calculatoare
Liga AC, în colaborare cu UPT Campus Creativ și Universitatea (…)
[Amos News] - 18/07/2025
Gata, Bolojan taie și de la el!
Chiar începe și aplicarea pachetului numărul doi pentru care (…)
[Amos News] - 18/07/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY