Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate
[Ecopolitic] 16/07/2025
Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (PAC). Copa-Cogeca, grupul de lobby al fermierilor europeni, a promis deja că va organiza un „marş simbolic” la Bruxelles, fără tractoare, pentru a protesta, relatează AFP. Deja slăbite, statele nu vor să mai contribuie la fondul comun, în timp ce lista cheltuielilor continuă să se lungească: investiţii în apărare, rambursarea împrumutului european contractat în timpul pandemiei de Covid, sprijin pentru industrie etc. Iar toate acestea se întâmplă într-un moment în care negocierile comerciale cu Statele Unite sunt dificile. Care vor fi sumele propuse pentru noua foaie de parcurs bugetară a (…)

Alte articole din Ecopolitic
Iranul a sechestrat un petrolier străin pentru contrabandă cu combustibil
Un petrolier străin a fost sechestrat de Iran în Golful Oman (…)
[Ecopolitic] - 17/07/2025
Unul din 10 copii examinaţi în clinici administrate de UNRWA în 2024 era malnutrit
Unul din 10 copii examinaţi în clinici administrate de Agenţia (…)
[Ecopolitic] - 17/07/2025
În spatele politicii UE privind migraţia se află un institut puţin cunoscut apropiat de guvernul conservator din Austria
În timp ce Uniunea Europeană caută să pună în aplicare rapid noua (…)
[Ecopolitic] - 16/07/2025
Zece milioane de dolari în criptomonede legate de cartelul Sinaloa au fost confiscate de DEA
Agenţii americani de luptă antidrog au anunţat marţi că au (…)
[Ecopolitic] - 16/07/2025
Adrian Severin: În acest moment, România este condusă din exterior de o reţea soroşisto-neomarxistă supranaţională având ca scop destructurarea naţiunilor
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fost (…)
[Ecopolitic] - 16/07/2025
Diana Şoşoacă: „Ştii ce-ți urez, bă Selly? Da-ți-ar Dumnezeu o familie cu copii drogați de dimineața până seara, să vezi ce bine e…Și care să îți spună mereu că se p…ă pe tine, pe țara ta și pe (…)
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, a avut o reacție (…)
[Ecopolitic] - 16/07/2025
„Statul polițienesc trebuie să înceteze, Cezar Avramuță trebuie să aibă drepturile respectate, fără abuzuri, fără poliție politică!”, spune deputatul AUR, Geanina Şerban
„Patriotismul nu se condamnă! Am fost să vorbesc cu „Stegarul (…)
[Ecopolitic] - 16/07/2025
[Toate articolele din: Ecopolitic +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY