Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

[Mediafax] 15/07/2025

Mediafax Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale şi transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, faptă prevăzută de art. 44 lit. d din Legea 407/2006, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Practic, în luna februarie, R.R.C., în timp ce se afla pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud a vânat, respectiv a prins în vederea capturării, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

România și Polonia consolidează Parteneriatul Strategic și coordonarea în domeniul securității
Mediafax Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a avut (…)
[Mediafax] - 15/07/2025
Germania va achiziționa sisteme americane Typhon. Acestea pot lansa rachete Tomahawk capabile să lovească Moscova din Berlin
Mediafax Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, aflat (…)
[Mediafax] - 15/07/2025
Putin nu e impresionat de ultimatumul dat de Trump. Surse Reuters: „Va continua până când va obține ceea ce vrea
Mediafax Mai mult decât atât, sursele citate de Reuters spun că (…)
[Mediafax] - 15/07/2025
România vrea o înțelegere comercială cu SUA până la 1 august. Oana Țoiu: „Sperăm la un acord ca să evităm tarifele de 30%”
Mediafax România își exprimă sprijinul pentru încheierea unui (…)
[Mediafax] - 15/07/2025
Câteva țări europene s-au oferit să cumpere arme americane pentru Ucraina, dar cer detalii
Mediafax Mai multe țări europene au anunțat că sunt dispuse să (…)
[Mediafax] - 15/07/2025
Studiu: Eforturile de reducere a poluării aerului în China și Asia de Est ar fi putut contribui neintenționat la accentuarea încălzirii globale
Mediafax Scăderea emisiilor de aerosoli – care pot răci planeta (…)
[Mediafax] - 15/07/2025
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Orăștie: Un mort și un rănit grav
Mediafax Pompierii Detașamentului Orăștie intervin în municipiul (…)
[Mediafax] - 15/07/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY