În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproape 5.000 situații de urgență la care pompierii militari au răspuns cu promptitudine.

[Amos News] 14/07/2025

În acest interval de timp, activitatea echipajelor SMURD a inclus 3.840 de misiuni, dintre care 3.818 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 22 pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, peste 3.800 de persoane au fost asistate medical. Concomitent cu misiunile de prim ajutor și descarcerare, colegii noștri au stins cele 469 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. De asemenea, au fost înregistrate 347 de arderi necontrolate care au mistuit peste 2.000 ha de teren. În acest sens, reamintim cetățenilor faptul că, în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

ROMAN TOLICI deschide ‘NOUA SPERANȚÃ’ la SIBIU, al patrulea oraș inclus în traseul itinerant al expoziției
ROMAN TOLICI deschide ‘NOUA SPERANȚÃ’ la SIBIU, al patrulea oraș (…)
[Amos News] - 14/07/2025
Opt sturioni și un delfin prinși în plase, eliberați în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au recuperat (…)
[Amos News] - 14/07/2025
Șase cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de (…)
[Amos News] - 14/07/2025
„Sistem de colectare selectivă a deșeurilor la nivelul Sectorului 1″
Începând de miercuri, 16 iulie 2025, vom monta noile sisteme (…)
[Amos News] - 14/07/2025
Mâine, 15 iulie 2025- protest organizat de Sindicatul Salariaților APIA, Sindicatul Salariaților din AFIR și Sindicatul Salariaților din MIPE
Vă informăm că mâine, 15 iulie 2025, în intervalul 10:00 – 14:00, (…)
[Amos News] - 14/07/2025
Contractul de execuție pentru modernizarea bulevardelor Independenței și Decebal a fost semnat
Vineri, 11 iulie, a fost semnat contractul de execuție a (…)
[Amos News] - 14/07/2025
O nouă speranță la Grădina Zoologică Târgu Mureș: S-a născut un vițel de rasă mocană!
Grădina Zoologică Târgu Mureș anunță cu bucurie nașterea unui nou (…)
[Amos News] - 14/07/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY