Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei
[SACCSIV - blog ortodox] 13/07/2025
Ev.Matei 8, 28-34: Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din (…)

Alte articole din SACCSIV - blog ortodox
A fost efectuat un exercițiu de ardere a unei juninci roșii
Israel 365 News: Practice Burning of Red Heifer Carried Out
S-a (…)
[SACCSIV - blog ortodox] - 13/07/2025
OPINII: despre Rothschild
Exista evrei antisionisti.
Unii sunt in randul traditionalistilor si
[SACCSIV - blog ortodox] - 12/07/2025
Sfântul Paisie Aghioritul: Invidia cea bună
Am primit pe e-mail de la fratele Mircea:
Azi, Sfantul Paisie (…)
[SACCSIV - blog ortodox] - 12/07/2025
Capul Sfântului Ioan Gură de Aur, adus pentru prima dată în România
[SACCSIV - blog ortodox] - 11/07/2025
Rusia Kieviană: Împărăteasa Olga, primul Sfânt rus. Ba mai mult, întocmai cu Apostolii
În luna iulie, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfintei Olga, (…)
[SACCSIV - blog ortodox] - 11/07/2025
Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 privind (…)
Sursa: https://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale/ses
[SACCSIV - blog ortodox] - 10/07/2025
Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Benjamin Netanyahu
Hot News: Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de (…)
[SACCSIV - blog ortodox] - 9/07/2025
[Toate articolele din: SACCSIV - blog ortodox +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY