Trenul Alstom Coradia, vandalizat la nici un an de la lansare. Reacția unui oficial CFR
[Mediafax] 10/07/2025
Mediafax „Tren nou vandalizat! Confortul oferit de trenurile noi achiziționate și puse în circulație depinde în mare măsură și de gradul de civilizație al unor pasageri. La nici un an de la intrarea în circulație a primului tren electric nou, au început deja actele de vandalism. Am să solicit instituțiilor abilitate să ia măsuri pentru identificarea și sancționarea celor care se fac vinovați de astfel de acțiuni. Este regretabil că oamenii de bun simț trebuie să suporte efectele acțiunilor unor persoane care nu au un minim respect pentru regulile de conviețuire în societate”, a transmis oficialul pe Facebook. Potrivit unui comunicat al companiei, rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream a fost alocată în 2024 pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către (…)

Alte articole din Mediafax
O țară europeană aprobă zborurile interne și cele spre țări din Schengen doar cu carte de îmbarcare. Mențiuni despre actul de identitate
Mediafax
Autoritatea Aeronautică Civilă Italiană (ENAC) a (…)
[Mediafax] - 10/07/2025
Trei membri ai echipajului navei grecești Eternity C, salvați după 48 de ore în Marea Roșie. Alți zece sunt în continuare dați dispăruți
Mediafax
Salvatorii continuă căutările pentru alți zece membri (…)
[Mediafax] - 10/07/2025
MAE respinge informațiile false privind importurile din Ucraina
Mediafax
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis joi un (…)
[Mediafax] - 10/07/2025
Horoscop 11 iulie 2025: Ce zodie riscă să-și piardă calmul și cine primește vești legate de bani
Mediafax Horoscop Berbec
Ziua de astăzi aduce provocări în plan (…)
[Mediafax] - 10/07/2025
Surse: Trump va trimite armament în Ucraina folosind autoritatea prezidențială, într-o primă mișcare de acest fel de la preluarea mandatului
Mediafax
Președintele Donald Trump intenționează să își (…)
[Mediafax] - 10/07/2025
Dominic Fritz, despre moțiunea de cenzură: Un stat nereformat le convine și celor de la AUR, și Kremlinului
Mediafax
Mesajul a fost publicat joi seara.
„Azi, rușii au (…)
[Mediafax] - 10/07/2025
Sorin Grindeanu: Noi n-am intrat la guvernare ca să plecăm. Mi-aș dori ca propunerile PSD să fie acceptate, cel puțin în Pachetul 2
Mediafax
Sorin Grindeanu, președintele interimar al Partidului (…)
[Mediafax] - 10/07/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY