Fostul premier britanic, Rishi Sunak revine la Goldman Sachs pe o poziție de consilier
[Mediafax] 8/07/2025
Mediafax Anunțul a fost făcut marți de Goldman Sachs, iar potrivit acestuia, Rishi Sunak, fostul premier al Regatului Unit se alătură instituției în calitate de consilier senior. Înainte de a intra în politică, Sunak a lucrat ca analist la Goldman Sachs la începutul anilor 2000 și ulterior la diferite fonduri de investiții. Averea sa personală, acumulată datorită carierei în sectorul financiar, cât și prin familia soției sale, fiica cofondatorului companiei IT Infosy, a fost un subiect ce a atras critici. David Solomon, CEO-ul Goldman Sachs, a declarat că Sunak va colabora cu liderii din cadrul instituției pentru a oferi consultanță clienților la nivel global, folosindu-se de experiența sa unică în domeniul economic și geopolitic. Alți foști lideri britanici au intrat în sectorul (…)

Alte articole din Mediafax
Atac terorist, dejucat de polițiștii din Germania. Un bosniac a fost arestat
Mediafax
Suspectul în vârstă de 27 de ani a fost arestat în (…)
[Mediafax] - 9/07/2025
Guatemala: Cel puțin două persoane au murit și s-au înregistrat pagube însemnate în urma unei serii de cutremure
Mediafax
O serie de cutremure puternice care au zguduit (…)
[Mediafax] - 9/07/2025
CFR: Circulație îngreunată de copaci căzuți pe calea ferată în zona Brașov
Mediafax
Potrivit CFR SA, zonele cele mai afectate au fost: (…)
[Mediafax] - 9/07/2025
Inundație fulgerătoare in SUA pe fondul ploilor abundente din New Mexico. Zeci de persoane blocate în case și mașini
Mediafax
Inundația care a apărut pe neașteptate a fost provocată (…)
[Mediafax] - 9/07/2025
O nouă metodă de prevenire a cancerului esofagian. Marea Britanie va începe testele în farmacii
Mediafax
NHS Anglia testează o nouă metodă de prevenire a (…)
[Mediafax] - 9/07/2025
Războiul din Ucraina, ziua 1232. Rusia a lansat un atac masiv cu rachete și drone / Trump ia în considerare trimiterea unui alt sistem de apărare aeriană Patriot la Kiev
Mediafax Statul Major General: Rusia a pierdut 1.029.660 de (…)
[Mediafax] - 9/07/2025
Toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. 18 persoane au ajuns la spital
Mediafax
Potrivit ISU Bihor, în noaptea de marți spre miercuri, (…)
[Mediafax] - 9/07/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY