Doljul va fi sub cod roșu de caniculă duminică
[Gazeta de Sud] 5/07/2025
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe din sudul țării, prima astfel de avertizare din această vară. Luni, valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a țării, iar în sud va continua să se intensifice, au avertizat meteorologii. Cod portocaliu sâmbătă în sudul țării În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt și Teleorman, valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade, iar minimele nu vor coborî sub (…)

Alte articole din Gazeta de Sud
Deputaţii Ştefan Stoica şi Gigel Ştirbu, desemnaţi reprezentanţi ai Olteniei în Biroul Executiv Naţional al PNL
Astăzi, 6 iulie 2025, la Craiova, a avut loc ședința regională a (…)
[Gazeta de Sud] - 6/07/2025
Românii și-au aflat primii adversari de la Iași Open! Cu cine a picat Wawrinka
Sâmbătă seară a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal (…)
[Gazeta de Sud] - 6/07/2025
Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că (…)
[Gazeta de Sud] - 6/07/2025
CE replică dă China după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că (…)
[Gazeta de Sud] - 6/07/2025
Nici o persoană nu a fost rănită grav în accidentul de pe Autostrada Soarelui
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, Autostrada (…)
[Gazeta de Sud] - 6/07/2025
(VIDEO) 28 de șoferi – pericol pe șoselele din Dolj
28 de șoferi au rămas fără permis auto după ce au fost prinși de (…)
[Gazeta de Sud] - 6/07/2025
Baschet / Naționala feminină U18, victorii impresionante la FIBA Women’s EuroBasket
Naționala feminină U18 a României se află în Lituania, unde (…)
[Gazeta de Sud] - 6/07/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY