Ape tulburi în PNL. Ce-l nemulțumește pe Florin Roman?
[Cotidianul] 30/06/2025
Liberalul Florin Roman, atac la conducerea PNL Deputatul liberal de Alba, Florin Roman, se declară nemulțumit de mai multe propuneri ale conducerii, printre care renunțarea la o parte dintre viceprimari și organizarea alegerilor interne. Deputatul PNL critică decizia actualei conduceri de a ”impune alegeri de sus în jos”. ”Este o greșeală majoră. Până și retrogradul partid de stânga a consultat 5.000 de oameni pe tema intrări sau nu la guvernare”, spune el. ”Pentru prima dată de când sunt liberal, iar asta înseamnă foarte mulți ani, zeci de ani, nu particip la un Consiliu Național al PNL, pentru ca nu accept ca locul dezbaterilor libere să fie luat de decizii personale, care sunt comunicate fără dezbatere și iau un vot unanim, pentru a acoperi un anumit ego. Cei care au întârziat nici (…)

Alte articole din Cotidianul
Capturarea Odesei, principalul obiectiv al lui Putin
Liderul rus Vladimir Putin aspiră ca forțele sale să cucerească (…)
[Cotidianul] - 30/06/2025
FRF, amendată de UEFA după meciul cu Cipru
Federația Română de Fotbal a fost amendată cu 55.000 de euro de (…)
[Cotidianul] - 30/06/2025
Biserica Ortodoxă Română va canoniza 16 femei
Canonizările ocazionate de Anul comemorativ al sfintelor femei din (…)
[Cotidianul] - 30/06/2025
Muzicieni concediați din cauza crizei bugetare
Filarmonica de Stat din Sibiu va concedia nouă muzicieni, din (…)
[Cotidianul] - 30/06/2025
Republica Moldova va răspunde amenințărilor aeriene
Republica Moldova va avea o nouă lege privind securitatea (…)
[Cotidianul] - 30/06/2025
Adevăr și isterie în era inteligenței artificiale
De la motor de căutare la Terminator?
Inteligența artificială e (…)
[Cotidianul] - 30/06/2025
Scandal cu plângeri penale în partidul Dianei Șoșoacă
Liderul Partidului S.O.S. România, Diana Șoșoacă, a declarat, (…)
[Cotidianul] - 30/06/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY