Panică într-un tren de pasageri: incendiu în Gara Golești

[Ecopolitic] 30/06/2025

Panică pe calea ferată, după ce un tren de pasageri a luat foc. Incidentul a avut loc în Gara Golești, la o garnitură care plecase din Pitești către București. Erau aproape 90 de călători în tren în momentul în care au izbucnit flăcările, dar toți au reușit să iasă singuri. O fată de 11 ani a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri la fața locului. Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și o autospecială de descarcerare grea. Pasagerii și-au continuat călătoria cu un alt tren. Cauza incendiului urmează să fie stabilită, însă, potrivit datelor de până acum, focul ar fi pornit de la sistemul de încălzire al unui vagon.


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Sindicaliștii din Educație amenință cu grevă generală: „Prima zi de școală va fi în stradă. A mări norma didactică e un dezastru”
Sindicaliștii din Educație au anunțat, luni, că anul școlar (…)
[Ecopolitic] - 30/06/2025
Diana Șoșoacă vrea desființarea grupului S.O.S. România de la Senat
Comitetul Național al Partidului S.O.S. România a decis excluderea (…)
[Ecopolitic] - 30/06/2025
Simfonia Apei spune „la revedere”: spectacolele, suspendate pe durata lucrărilor din Piața Unirii
Celebrul spectacol de sunet, apă și lumină din centrul Capitalei, (…)
[Ecopolitic] - 30/06/2025
Bacalaureat 2025: După soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5%
Rezultatele finale înregistrate la probele scrise ale examenului (…)
[Ecopolitic] - 30/06/2025
Deputatul Florin Roman (PNL), atac la Bolojan: „Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”
Deputatul liberal de Alba, Florin Roman, a anunțat într-o postare (…)
[Ecopolitic] - 30/06/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY