Iranul ar putea relua îmbogățirea uraniului „în câteva luni”, avertizează șeful AIEA
[Mediafax] 29/06/2025
Mediafax La aproape o săptămână de la bombardarea de către SUA a siturilor nucleare de la Fordo, Natanz și Isfahan, există un acord larg, chiar și la Teheran, că instalațiile au fost afectate în mod semnificativ, potrivit AFP. „Au existat daune semnificative, dar nu totale (…) Iranul ar putea avea, în câteva luni, centrifuge funcționale pentru a produce uraniu îmbogățit”, a declarat Rafael Grossi, vineri, într-un interviu care urmează să fie difuzat duminică. O altă problemă-cheie este cea legată de stocurile de peste 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, care ar putea fi folosit, teoretic, pentru a produce peste nouă bombe atomice, dacă nivelul de îmbogățire ar fi crescut la 90%. Într-un interviu care va fi difuzat duminică, pe canalul american Fox News, în cadrul emisiunii (…)

Alte articole din Mediafax
David Popovici, după performanțele de la Europenele U23: Recordurile există pentru a fi doborâte
Mediafax
„Aș spune că a fost un timp foarte bun, dar nu neapărat (…)
[Mediafax] - 29/06/2025
Studiu: Un sfert dintre copii nu discută cu nimeni despre pericolele întâlnite online
Mediafax
Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității (…)
[Mediafax] - 29/06/2025
Ion Cristoiu: Încă o dovadă că Ilie Bolojan e un contabil mărunt și nu un politician: Privatizarea dreptului de a fi Liberal
Mediafax
Discursul ținut de Ilie Bolojan la reuniunea conducerii (…)
[Mediafax] - 29/06/2025
Alertă de vânt puternic în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei
Mediafax
Potrivit meteorologilor, sunt prognozate intensificări (…)
[Mediafax] - 29/06/2025
Investițiile în criptomonede transformă Coreea de Sud în cea mai performantă piață din Asia
Mediafax
Acțiunile companiilor implicate în proiectul monedei (…)
[Mediafax] - 29/06/2025
Ucraina confirmă pierderea unui avion F-16 și moartea pilotului în urma unui atac rusesc
Mediafax
Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat duminică faptul (…)
[Mediafax] - 29/06/2025
Box: Jake Paul îl învinge pe Julio Chávez Jr. prin decizie unanimă și își îmbunătățește recordul
Mediafax
Judecătorii au acordat scorurile 99-91, 97-93 și 98-92 (…)
[Mediafax] - 29/06/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY