Și-a omorât soția și a zidit-o în peretele unui bar! Acum, românul și-a aflat pedeapsa
[Gazeta de Sud] 28/06/2025
Un român de 47 de ani stabilit în Germania, care și-a ucis fosta iubită după care i-a ascuns cadavrul într-un perete al barului pe care îl dețineau amândoi, a fost condamnat la zece ani de închisoare de Tribunalul Stuttgart. Instanța l-a găsit vinovat de omor la aproape un an de la descoperirea cadavrului mumificat zidit în peretele barului, potrivit Spiegel. Nu există indicii privind o anumită metodă, o cauză a morții sau un motiv, a declarat judecătoarea de la Tribunalul din Stuttgart. „Totuși, nu avem nicio îndoială că inculpatul a ucis femeia”, a spus ea în motivarea sentinței. Potrivit convingerii instanței, bărbatul și-a ucis partenera de aceeași vârstă la începutul lunii iulie 2024, în timpul unei certe și, posibil, cu un cuțit. Ulterior, el a zidit cadavrul cu mortar pentru (…)

Alte articole din Gazeta de Sud
Femeie de 87 de ani dispărută la Lipovu, găsită în viaţă
O femeie, de 87 de ani, din localitatea doljeană Lipovu, a fost (…)
[Gazeta de Sud] - 1/07/2025
(VIDEO) Se modernizează DJ 641 din Dolj. Valoarea contractului – 61 de milioane de euro
Cea mai importantă investiție a Consiliului Județean (CJ) Dolj în (…)
[Gazeta de Sud] - 1/07/2025
Adolescente căutate de poliţie după ce au plecat din centrul unde erau instituţionalizate şi nu au mai revenit
Secţia 2 Poliție Craiova a fost sesizată astăzi de o femeie, (…)
[Gazeta de Sud] - 1/07/2025
Milan Academy Craiova a câștigat Turneul Internațional Cup Balkan
Echipa de juniori sub 13 ani a clubului Milan Academy Craiova a (…)
[Gazeta de Sud] - 1/07/2025
Taxă de 20 de euro pentru pasagerii navelor de croazieră care acostează la Santorini şi Mykonos
Două dintre cele mai turistice insule ale Greciei, Santorini şi (…)
[Gazeta de Sud] - 1/07/2025
O nouă tragedie în India! Cel puțin 39 de morți după o explozie la un reactor chimic
O tragedie uriașă a lovit India luni dimineață, când un reactor (…)
[Gazeta de Sud] - 1/07/2025
FRF, amendată de UEFA pentru incidentele de la meciul cu Cipru
Federația Română de Fotbal (FRF) a fost amendată cu 55.000 de euro (…)
[Gazeta de Sud] - 1/07/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY