Între neclaritate și fabricarea unui personaj

Trebuie să încep cu onestitate — acel soi rar de adevăr curat care nu face zgomot, nu se vinde la tarabă și nu urcă în sondaje, dar rămâne, ca o flacără mică, ghid în negura lucrurilor pierdute. Când Călin Georgescu a pășit în agora, purtând hlamida grea a unei candidaturi prezidențiale, n-am simțit tresărirea aceea pe care o aduce o viziune limpede, nici timbrul adânc al unei gândiri statale. Ceea ce se arăta pe scenă era un spectacol cu decoruri de idei mari, dar cu replici ce nu păreau ale timpului nostru. Gravitatea era acolo, da — dar era o gravitate studiată, ca într-un monolog de repetiție rostit într-o sală goală. Părea mai degrabă o reverie solemnă despre o Românie ideală, spusă cu ochii întorși spre trecutul mitizat, decât o propunere lucidă pentru o țară vie, sfâșiată de (…)