Institutul Cultural Român anunță începerea celei de-a XXVIII-a ediții a Școlii de Vară de la Brașov – Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească
[Amos News] 27/06/2025
Cea de-a XXVIII-a ediție a Școlii de Vară de la Brașov – Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească este organizată de Institutul Cultural Român în perioada 30 iunie – 13 iulie 2025. Anul acesta, programul reunește 10 participanți din Statele Unite ale Americii, Austria, Belgia, China, Polonia și Israel. Aceștia vor avea ocazia să învețe limba română într-un cadru academic și prietenos, dar și să descopere valorile culturale, istorice și artistice ale României contemporane. Școala de Vară include cursuri intensive de limba română pentru străini, structurate pe niveluri de competență, de la începători la avansați, susținute de lectori specializați. La finalul programului, participanții pot susține un examen scris și oral, în urma căruia pot obține un certificat de competență (…)

Alte articole din Amos News
Șantajul Israelului împotriva Curții Penale Internaționale
Deja de mai bine de un deceniu, Israelul urmărește să denigreze (…)
[Amos News] - 27/06/2025
34 de persoane aflate în situații critice au fost salvate de angajații MAI
34 de persoane aflate în situații critice au fost salvate de (…)
[Amos News] - 27/06/2025
Concertul CLASSIC meets The Mono Jacks se mută în Sala Capitol
Concertul Classic meets The Mono Jacks de astăzi, 27 iunie 2025, (…)
[Amos News] - 27/06/2025
Războiul dintre Israel și Iran nu a declanșat creșteri majore ale prețului petrolului
Cel mai surprinzător lucru despre recentul război dintre Israel și (…)
[Amos News] - 27/06/2025
Deschiderea expoziției ‘Ceramica sudistă din România (secolele XIX-XXI)’, la Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea (…)
[Amos News] - 27/06/2025
Ne revedem pe Bulevardul Tomis – pietonal, din nou, în weekend!
Vremea frumoasă ne cheamă afară, iar Constanța răspunde cu o (…)
[Amos News] - 27/06/2025
Misiunea în teren de revalidare a Geoparcului Internațional UNESCO ‘Ținutul Buzăului’ s-a încheiat cu felicitări
În perioada 23-25 iunie 2025 a avut loc vizita de revalidare a (…)
[Amos News] - 27/06/2025
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY