Judecătoria Ploiești a rămas în pronunțare privind cererea de liberare condiționată a Elenei Udrea

[Gazeta de Sud] 26/06/2025

Judecătoria Ploiești a rămas, joi, în pronunțare cu privire la cererea de liberare condiționată din penitenciar a fostului ministru al Turismului Elena Udrea. Surse judiciare au precizat că judecătorii vor da o soluție în acest dosar la data de 1 iulie, conform Agerpres. La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul ‘Gala Bute’ a unei perioade cumulate de circa opt luni. Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Traseul acestui proces a fost unul destul de complicat. Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Un bărbat care a venit la examen în uniformă de polițist local, deși era doar paznic, a bătut un profesor care l-a prins încercând să copieze
Un paznic de la Poliţia Locală din Cluj-Napoca a fost reţinut după (…)
[Gazeta de Sud] - 26/06/2025
Inteligenţa artificială se mută şi în biblioteci! Parteneri de marcă din Craiova şi Bulgaria s-au alăturat proiectului
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova, (…)
[Gazeta de Sud] - 26/06/2025
Miner electrocutat mortal la Cariera Roșiuța
Joi, în jurul orei 13.00, la UMC Motru – Sector Roșiuța, (…)
[Gazeta de Sud] - 26/06/2025
Europarlamentarul Vlad Gheorghe acuză conducerea CFR Călători de nepăsare după ce a călătorit cu un tren în care erau 50 de grade
Europarlamentarul Vlad Gheorghe, președintele partidului DREPT, (…)
[Gazeta de Sud] - 26/06/2025
CJ Dolj a dat startul dezvoltării turistice: a aprobat traseul Eurovelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt!
CJ Dolj se pare dă startul dezvoltării turistice în zonele (…)
[Gazeta de Sud] - 26/06/2025
Lotul Științei, departe de a fi definitivat
Universitatea Craiova s-a despărțit în această vară, oficial, de (…)
[Gazeta de Sud] - 26/06/2025
Bărbat strivit de un copac, în pădure
Un bărbat de 54 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce un copac a (…)
[Gazeta de Sud] - 26/06/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY