Imperiul în derivă

[Info Brașov] 24/06/2025

Citesc postarea asta a lui Trump și nu-mi revin. De ieri, de când am postat anunțul sec pe Telegram, pur și simplă mă simt de parcă cineva mi-ar fi dat un pun în barbă. De ce? Pentru că, treptat, ca dintr-o beție, îmi revin și pot să înțeleg exact evenimentele. Iar de venit nu-mi vine să cred! Doar că acum avem suficient material pentru a pune totul cap la cap. Deci, cum au decurs evenimentele? În primul rând Israelul a organizat o acțiune amplă, gen cea de decapitare a Hezbollah. Și-a dezvoltat operațiuni puternice de spionaj, a recrutat un număr record de agenți pe teritoriul iranian, plănuind, nici mai mult nici mai puțin decât o schimbare de regim. La momentul oportun, operațiunea a fost declanșată. În primul rând, sabotorii au reușit să doboare din spate antiaeriana iraniană, după (…)


    Trimite Email

Alte articole din Info Brașov

Șefii promoției 2025 ai Universității Transilvania din Brașov au fost recompensați
Universitatea Transilvania din Brașov a organizat astăzi, într-un (…)
[Info Brașov] - 24/06/2025
Workshop la Brașov, despre proiectele cu impact asupra mediului
Aproximativ 60 de elevi de la Colegiului Tehnic Transilvania au (…)
[Info Brașov] - 24/06/2025
S-a intrat în etapa finală a lucrărilor de decolmatare și reamenajare a albiei pârâului Graft, în zona După Ziduri
În această perioadă se lucrează la decolmatarea albiei în zona (…)
[Info Brașov] - 24/06/2025
Consiliul Local a aprobat noul proiect de transformare a pietonalului din Valea Cetății în ,,Pădurea urbană Răcădău”
Zona pietonală devine un parc unde vor fi plantați încă 68 de (…)
[Info Brașov] - 24/06/2025
Volei : cubanezul Alejandro González Rodríguez vine la Corona Brașov
Unul dintre cei mai promițători jucători din voleiul international,
[Info Brașov] - 24/06/2025
Start înscrieri la Crosul „Aleargă TU pentru EI”
Pe 12 iulie, Brașovul va găzdui cea de-a XVII-a ediție a Crosului (…)
[Info Brașov] - 24/06/2025
Volei : Brașoveanca Alexandra Ciucu se alătură Coronei Brașov
Suntem bucuroși să anunțăm transferul Alexandrei Ciucu, un libero (…)
[Info Brașov] - 24/06/2025


[Toate articolele din: Info Brașov +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY