Încep probele scrise ale Evaluării Naționale
[Mediafax] 22/06/2025
Mediafax Luni încep probele scrise ale Evaluării Naționale, la care vor participa peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, a transmis Ministerul Educației. Luni este programată proba scrisă la Limba și literatura română. A doua probă scrisă, la matematică, va avea loc miercuri, în timp ce proba rezervată elevilor care au studiat în Limba și literatura maternă se va desfășura vineri. Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen, organizat în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen, peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Primele rezultate vor fi afișate în 3 iulie, până la ora 12.00. Ulterior, în intervalul orar 14.00 – 18.00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. (…)

Alte articole din Mediafax
Ministrul iranian de externe merge la Moscova pentru a se întâlni cu Putin
Mediafax
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat (…)
[Mediafax] - 22/06/2025
Israel recuperează trupurile a trei ostatici uciși în atacul Hamas din 2023
Mediafax
Forțele israeliene au recuperat trupurile a trei (…)
[Mediafax] - 22/06/2025
Ministrul iranian de externe: Trump și-a trădat propriii alegători privind promisiunea de a pune capăt „războaielor fără sfârșit”
Mediafax
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a (…)
[Mediafax] - 22/06/2025
FRF: Andrea Colombo va arbitra semifinala România-Țările de Jos de la EURO U19
Mediafax
UEFA l-a numit la centru pentru semifinala (…)
[Mediafax] - 22/06/2025
Medvedev: Trump a început un nou război pentru SUA după atacul asupra Iranului
Mediafax
„Trump, care a venit ca un președinte pacificator, a (…)
[Mediafax] - 22/06/2025
După 5 titluri de campion al României și 2 supercupe, mijlocașul Mihai Bordeianu a revenit la FC Botoșani
Mediafax
Mijlocașul Mihai Bordeianu a revenit la FC Botoșani (…)
[Mediafax] - 22/06/2025
Captură de lux la Vama Siret: Un ucrainean a încercat să treacă în România cu 580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări
Mediafax
580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări au (…)
[Mediafax] - 22/06/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY