Sute de elevi ai unei școli din Berlin, evacuați, după un atac cu gaz lacrimogen

[Mediafax] 20/06/2025

Mediafax Atacul s-a petrecut vineri dimineață la Școala Primară Miriam Makeba din cartierul Moabit din Berlin. Cotidianul german BILD scrie că gazul lacrimogen a fost pulvezirat în holul școlii. Serviciile de urgență au fost chemate vineri dimineață, în jurul orei 9:00. Copii au suferit iritații respiratorii, dar și ale ochilor. În urma incidentului, un copil a fost spitalizat și alți 37 de elevi au primit îngrijiri medicale, potrivit Daily Mail. Potrivit unui purtător de cuvânt al Pompierilor din Berlin, „mai mulți copiii au fost expuși unui gaz iritant”. La fața locului au fost trimise ambulanțe, în timp ce clădirea a fost aerisită. Ulterior, clădirea a fost aerisită, iar accesul elevilor și profesorilor a fost din nou permis după două ore. Conducerea școlii i-a informat pe părinți (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

UAIC scoate la concurs peste 13.600 de locuri pentru admiterea din iulie 2025
Mediafax Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) (…)
[Mediafax] - 20/06/2025
Putin afirmă că „toată Ucraina este a noastră” și vorbește despre extinderea controlului rus
Mediafax Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut pe 20 (…)
[Mediafax] - 20/06/2025
Putin, întrebat despre un posibil al Treilea Război Mondial: „Este îngrijorător”
Mediafax Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit în cadrul (…)
[Mediafax] - 20/06/2025
Zeci de răniți în urma unui nou atac cu rachete al Iranului asupra Israelului
Mediafax Cel puțin 23 de persoane au fost rănite în urma (…)
[Mediafax] - 20/06/2025
Marea Britanie își evacuează personalul diplomatic din Iran, în contextul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu
Mediafax „Din cauza situației actuale de securitate, am luat (…)
[Mediafax] - 20/06/2025
Nimbus, varianta COVID-19 care provoacă dureri severe în gât și se răspândește rapid. Cum ne putem proteja?
Mediafax Noua variantă a fost identificată pentru prima dată în (…)
[Mediafax] - 20/06/2025
Europenele de kaiac-canoe. Ilie Sprîncean s-a calificat în finala de canoe simplu
Mediafax Sportivul român a încheiat cu timpul de 40,541 secunde, (…)
[Mediafax] - 20/06/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY