Contrar prognozei Kremlinului, multinaționalele nu se grăbesc să revină în Rusia
[Mediafax] 20/06/2025
Mediafax Chiar dacă declarațiile recente ale emisarilor ruși vorbeau despre o revenire a companiilor occidentale în Rusia, în vara acestui an, realitatea economică arată contrariul. Inditex, gigantul spaniol din industria modei, fost lider pe piața rusă de fashion, a exclus orice întoarcere în viitorul apropiat: „Condițiile pentru o revenire în Rusia cu siguranță nu sunt întrunite”, a declarat directorul executiv Óscar García Maceiras, pentru Financial Times, adăugând că un mediu favorabil „nu este cel actual”, fără îndoială. Inditex, aflată printre cei mai mari retaileri de modă din lume, a fost una dintre cele mai importante prezențe străine în Rusia, cu peste 500 de magazine și o cotă de 8,5% din profitul global înainte de război. Cel mai cunoscut brand al său este Zara, alături de (…)

Alte articole din Mediafax
Viitor medical mai sustenabil? Bacteriile pot transforma deșeurile din plastic în paracetamol
Mediafax
Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au (…)
[Mediafax] - 25/06/2025
Război Israel-Iran. „Este timpul pentru diplomație”, spun Marea Britanie, Franța și Germania Iranului / Drone au fost doborâte de Iran și Israel
Mediafax Raportul serviciilor secrete americane privind atacurile (…)
[Mediafax] - 25/06/2025
Oana Ţoiu a participat la Consiliul NATO-Ucraina organizat în marja summitului de la Haga
Mediafax
„Tocmai am participat la Consiliul NATO-Ucraina (…)
[Mediafax] - 25/06/2025
Marea Britanie va achiziţiona avioane de luptă capabile să transporte arme nucleare tactice
Mediafax
Guvernul britanic a anunţat marţi că va achiziţiona o (…)
[Mediafax] - 25/06/2025
Europa riscă să aleagă militarismul în detrimentul securității sociale și de mediu, avertizează economiștii
Mediafax
Potrivit analizelor realizate înaintea întâlnirii (…)
[Mediafax] - 24/06/2025
Benfica învinge Bayern Munchen în Grupa C la Cupa Mondială a Cluburilor
Mediafax
Schjelderup a deschis scorul în minutul 13 cu un şut (…)
[Mediafax] - 24/06/2025
Cristian Diaconescu a fost numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională
Mediafax
„Începând cu data de 30 iunie 2025, domnul Cristian (…)
[Mediafax] - 24/06/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY