Final tensionat în procesul lui Vlad Pascu. Apărătorii cer reducerea pedepsei, părinții victimelor vor omor calificat

[Gazeta de Sud] 18/06/2025

După aproape doi ani de la tragicul accident de la 2 Mai, procesul lui Vlad Pascu s-a încheiat luni la Curtea de Apel Constanța. Tânărul a fost condamnat în primă instanță la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, după ce a ucis doi studenți și a rănit alți trei în timp ce conducea sub influența drogurilor. În ultima ședință, care a durat aproape trei ore, avocații lui Pascu au cerut reducerea pedepsei la 5 ani, invocând colaborarea cu autoritățile într-un alt dosar DIICOT. „Pedeapsa este orientată spre maximum și nu reflectă în mod corect circumstanțele”, a declarat avocatul Liviu Cristescu. De cealaltă parte, părinții victimelor au solicitat schimbarea încadrării juridice în omor calificat, ceea ce ar însemna reluarea procesului de la zero. „Vreau maximum din maxim, atât la (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Peste 3,5 milioane de gospodării vor primi vouchere pentru energie de la 1 iulie
Aproximativ 3,5 milioane de gospodării din România vor beneficia, începând cu 1 iulie, de un voucher pentru energie, (…)
[Gazeta de Sud] - 19/06/2025
Moscova avertizează Washingtonul să nu intervină militar în Iran: „Consecințe negative imprevizibile”
Rusia a transmis joi un avertisment ferm Statelor Unite împotriva oricărei intervenții militare în conflictul dintre (…)
[Gazeta de Sud] - 19/06/2025
Senatorul american Chris Murphy, primul oficial din SUA care se întâlnește cu președintele Nicușor Dan
Senatorul Chris Murphy, reprezentant al statului Connecticut și membru al Partidului Democrat, a anunțat că va (…)
[Gazeta de Sud] - 19/06/2025
(VIDEO) Craiova: J Balvin pregătește o apariție spectaculoasă la IntenCity Festival
IntenCity Festival promite o nouă ediție memorabilă, iar una dintre cele mai așteptate apariții este, fără îndoială, (…)
[Gazeta de Sud] - 19/06/2025
Mehedinți: Arestat pentru trafic de droguri, viol asupra unui minor și pornografie infantilă
Un tânăr, de 21 de ani, dn Mehedinți, este cercetat pentru trafic de droguri de risc, viol asupra unui minor și (…)
[Gazeta de Sud] - 19/06/2025
CNAS: Pacienții pot ridica medicamente compensate fără rețetă tipărită
CNAS: Pacienții pot ridica medicamente compensate fără rețetă tipărită. Sistemul de prescripție electronică devine (…)
[Gazeta de Sud] - 19/06/2025
Țeapă de 240.000 de euro: Marfă destinată Poloniei, vândută ilegal în România
Țeapă de 240.000 de euro: Marfă destinată Poloniei, vândută ilegal în România. Poliția a recuperat 31 din cele 32 de (…)
[Gazeta de Sud] - 19/06/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY