Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe – Polițiștii din Bistrița-Năsăud atrag atenția asupra pericolelor și vin cu recomandări utile

[Amos News] 18/06/2025

În contextul marcării Zilei Europene de Prevenire a Furturilor din Locuințe, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud desfășoară activități de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu iau măsuri minime de protecție pentru locuințele lor. Statistica primelor 5 luni ale anului 2025 arată o ușoară scădere a numărului de furturi din locuințe, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2025, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost sesizate: – 76 de furturi din locuințe, față de 87 în aceeași perioadă a anului 2024; – 22 de furturi din curți și anexe gospodărești, comparativ cu 19 în 2024. Printre (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Peste 1 milion de români, adulți și copii, suferă de dermatită atopică iar impactul economic al afecțiunii este de aproximativ 30 de milioane euro anua
Cu ocazia dezbaterii ‘Dincolo de piele. Realitatea nevăzută a dermatitei atopice’, care a reunit în Senatul României (…)
[Amos News] - 18/06/2025
Societatea de Transport Public Timișoara anunță program special pentru tramvaiele 1, 2 și autobuzul 46B cu ocazia Flight Festival
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în perioada 20 – 23 iunie 2025, cu ocazia Flight Festival, (…)
[Amos News] - 18/06/2025
Athenaeum Summer Festival: Orchestra Filarmonicii George Enescu și Liviu Prunaru sub bagheta dirijorului Ciprian Marinescu
Athenaeum Summer Festival: Orchestra Filarmonicii George Enescu și Liviu Prunaru sub bagheta dirijorului Ciprian (…)
[Amos News] - 18/06/2025
Proiect de cercetare centrat pe evaluarea eficienței a două intervenții psihologice validate științific în tratamentul insomniei cronice
Proiect pentru tratarea insomniei cronice, la UBB Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al (…)
[Amos News] - 18/06/2025
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) s-a întrunit în ședință
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) s-a întrunit în ședință în data (…)
[Amos News] - 18/06/2025
Au fost constatate peste 8.700 de fapte contravenționale
ACȚIUNI ȘI INTERVENȚII ALE POLIȚIEI ROMÂNE În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de (…)
[Amos News] - 18/06/2025
Peste 4.400 de intervenții ale efectivelor MAI pentru siguranța cetățenilor
Peste 4.400 de intervenții ale efectivelor MAI pentru siguranța cetățenilor În ultimele 24 de ore: 40 de persoane (…)
[Amos News] - 18/06/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY