Valentin Stan: „Polonezii n-au pus problema să dea Ucrainei baterie PATRIOT de la ei aşa cum au făcut românii”

[Ecopolitic] 17/06/2025

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre donarea sistemului Patriot, scrie gandul.ro. Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre donarea sistemului Patriot. Acesta a făcut o analiză a circumstanțelor în care a fost donat acest sistem. Din analiza sa reiese că Polonia a refuzat să doneze un astfel de sistem, deși era al americanilor. Jurnalistul menționează că România va continua să doneze sisteme Patriot și armamente, pentru că acestea sunt directivele europene. „A spus Nicușor că trebuie să ajutăm Ucraina. Ce scrie acolo? În strânsă coordonare cu aliații, pe vremea aia americanii erau în poveste. La ordinul lor am făcut asta. Membrii consiliului au (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Paris, Berlin şi Londra îndeamnă Iranul să reia cât mai repede şi necondiţionat negocierile în dosarul nuclear
Şefii diplomaţiilor franceză, britanică şi germană au „îndemânat Iranul să revină cât mai repede posibil, fără (…)
[Ecopolitic] - 18/06/2025
Trump îl contrazice ferm pe Macron: nu a plecat de la summitul G7 pentru un armistiţiu între Israel şi Iran
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări luni că plecarea sa anticipată de la summitul G7 din Kananaskis, (…)
[Ecopolitic] - 18/06/2025
Un poluant etern, detectat în aproximativ 30 de râuri din Regatul Unit
Acidul trifluoroacetic (TFA), un poluant etern foarte răspândit, a fost detectat în aproximativ 30 de râuri din (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
18 Iunie – Sfinţii Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul, soldaţi romani ucişi pentru credinţa în Hristos
Biserica îi prăznuiește pe 18 iunie pe Sfinţii Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul, care au trăit în vremea (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Volumul de conţinuturi nocive a crescut pe platformele Meta după suspendarea activităţilor de fact-checking
Volumul de conţinuturi nocive, inclusiv de incitare la ură, a crescut pe platformele Meta (Facebook, Instagram, (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
AUR: „Redresarea economică a ţării nu se va putea face niciodată prin sărăcirea populaţiei; românii nu trebuie să plătească pentru incompetența și risipele unui stat supradimensionat”
Oameni cheie din conducerea AUR au prezentat, în direct la Realitatea Plus, un set de măsuri socio-economice pentru (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Protest, miercuri, faţă de „legea Vexler” – „România moare nu din cauza trădătorilor, ci din cauza tăcerii celor buni”, spune activistul civic Luis Bratu
„MIERCURI, 18 IUNIE 2025 – ORA 11:00 – PALATUL COTROCENI! Miercuri , 18 iunie, la Cotroceni, ieșim ca să răsturnăm (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY