Militari vor urca pe vârful Caraiman
[Cotidianul] 17/06/2025
Gest de aplaudat. Un grup de militari și civili va urca, miercuri, la Crucea Eroilor de pe vârful Caraiman din Munții Bucegi, pentru a aduce un omagiu soldaților căzuți în timpul Primului Război Mondial. Este al șaselea an în care militarii Batalionului Vânători de Munte ”Cireșoaia” din Sfântu Gheorghe organizează acest eveniment, pentru a omagia eroii care s-au jertfit pentru unitatea și suveranitatea României. Lt. col. Liviu Gaiță a declarat, pentru Agerpres, că, potrivit tradiției, steagul tricolor care va însoți militarii pe vârful Caraiman va fi arborat pe 26 iunie, de Ziua Drapelului Național, pe catargul aflat lângă Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe, unde vor avea loc ceremoniile oficiale dedicate acestui eveniment. Crucea de pe Caraiman a fost ridicată între anii (…)

Alte articole din Cotidianul
Ministrul Justiției, șase ore la Jilava după moartea unui deținut
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vizitat marți, timp de șase ore, Penitenciarul și Spitalul București-Jilava. (…)
[Cotidianul] - 17/06/2025
Tom Cruise va primi un Oscar onorific
Misiunea este în sfârșit îndeplinită: Tom Cruise va primi un Oscar onorific, a anunțat Academia marți, pentru (…)
[Cotidianul] - 17/06/2025
Bătaie și gaze lacrimogene la Catedrala Mitropolitană din Cernăuți (video)
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui conflict care a avut loc la Cernăuţi între reprezentanţii Bisericii (…)
[Cotidianul] - 17/06/2025
Investiție din pandemie dusă pe apa sâmbetei: „Pierdere totală”
Linia de producție măști de protecție sanitară inaugurată în pandemie, în aprilie 2020, la Uzina de Produse Speciale (…)
[Cotidianul] - 17/06/2025
Explicațiile poliției în cazul tinerei ucise cu toporul
Tânăra de 22 de ani din Lipănești care a fost ucisă cu toporul de către concubinul său nu a solicitat niciodată (…)
[Cotidianul] - 17/06/2025
PSD mai ține în șah formarea guvernului
PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat referendumul intern în cadrul (…)
[Cotidianul] - 17/06/2025
ChatGPT și Viorel Ioniță despre obezi și soluții
O vizita necesara la ortopedie-traumatologie și observatia ca, aproape toți pacienții care misunau pe culoare erau (…)
[Cotidianul] - 17/06/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY