Percheziţii DNA la Primăria Iaşi privind verificarea unor documente de la Serviciul Resurse Umane

[Ecopolitic] 17/06/2025

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, de către funcţionari publici, a unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie, mai multe percheziţii având loc, marţi, în cadrul Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Iaşi şi la domiciliile unor funcţionari. Potrivit unui comunicat al DNA Iaşi, în urma obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în mai multe birouri aflate în sediul Primăriei, iar când împrejurările vor permite, vor fi oferite detalii suplimentare. Reprezentanţii Primăriei Iaşi au anunţat, într-un comunicat de presă, că primarul municipiului, Mihai Chirica, a fost informat despre acţiunea (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Sebastian Burduja: Amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbești, neblocată!
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că, după ani lungi de așteptare, întârzieri și blocaje constante (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Survey: Over 72% of Romanians would support increase in defence spending
Over 72% of Romanians would support an increase in defence spending so that Romania can defend its sovereignty in (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Euro trades at RON 5.0263
The exchange rate of the national leu currency resulting from the quotations announced on Tuesday by the banks (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Minister of Economy Ivan calls for performance in companies under ministry’s authority
Minister of Economy Bogdan Ivan sent a message to the leaders of companies under the ministry’s authority, stating (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Surse: PSD și PNL au ajuns la un acord. Rotativa guvernamentală va începe cu Ilie Bolojan premier. Calendarul instalării noului guvern
Reprezentanții partidelor au reluat marți dimineață discuțiile despre programul de guvernare și stabilirea (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Parlamentul European sprijină prelungirea acordului UE-Ucraina privind transportul rutier
Eurodeputații au convenit să actualizeze acordul de transport rutier UE-Ucraina și să îl prelungească până la (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025
Trendyol își extinde oferta: evomag se alătură platformei cu produse electronice și electrocasnice
Trendyol anunță listarea pe platformă a evomag, unul dintre cei mai cunoscuți retaileri de electronice din România, (…)
[Ecopolitic] - 17/06/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY