Calendarul zilei 13 iunie: 384 de ani de la aducerea la Iași a moaștelor Sf. Parascheva
[R3media] 12/06/2025
Pe 13 iunie 1641, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Epivata Traciei au fost aduse la Iaşi, ca dar al Patriarhiei Ecumenice pentru generozitatea domnitorului Vasile Lupu al Moldovei faţă de această Patriarhie. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate inițial în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, iar din anul 1889 au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi azi, devenind ocrotitoarea Moldovei, a spus Patriarhul României, PF Daniel, cu ocazia împlinirii a 380 de ani de la acest moment. Sfânta Cuvioasă Parascheva, prăznuită pe 14 octombrie, este una dintre cele mai populare sfinte ale creștinătății. În fiecare an, sute de mii de oameni din toată lumea vin să se închine moaștelor sale, pelerinajul de la Iași fiind cel mai (…)

Alte articole din R3media
Calendarul zilei 13 iunie: Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru
Sfânta Muceniță Achilina s-a născut într-o familie creștină în orașul Biblos, Fenicia (în prezent, Jbaif sau Jubayl (…)
[R3media] - 12/06/2025
Calendarul zilei 13 iunie: 35 de ani de la începutul mineriadei din 1990 | VIDEO
Pe 13 iunie 1990, după peste două luni de proteste pașnice, regimul politic de la București începea o represiune (…)
[R3media] - 12/06/2025
Președintele Toyota: O mașină electrică poluează cât trei mașini hibride | Compania care nu a îmbrățișat ecologismul a rămas cel mai mare producător auto din lume
Akio Toyoda susține că forțarea tuturor să cumpere mașini electrice nu este calea de urmat. Președintele Toyota este (…)
[R3media] - 12/06/2025
A murit Costion Nicolescu, intelectual și scriitor creștin – ortodox
Costion Nicolescu, intelectual creștin – ortodox foarte cunoscut, a trecut la cele veșnice, a anunțat siteul (…)
[R3media] - 12/06/2025
Halucinant! CEDO condamnă Cehia pentru refuzul de a schimba CNP-ul unui cetățean non-binar și obligă țara să îi plătească suma de 2000 de euro
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că Republica Cehă a încălcat dreptul la viață privată al unui (…)
[R3media] - 12/06/2025
VIDEO | Eurodeputatul polonez Grzegorz Braun a distrus o expoziție pro-LGBT din Parlamentul de la Varșovia: Previn un scandal public
Europarlamentarul polonez Grzegorz Braun a fost interzis în parlamentul Poloniei după ce a distrus o expoziție (…)
[R3media] - 12/06/2025
Eugen Rădulescu, un consilier al BNR spulberă ideile despre „taxa pe solidaritate” și „taxa pe tranzacții bancare”. De adevăratele probleme, nu se atinge nimeni: este vorba despre jaf organizat, (…)
Eugen Rădulescu, consilier și director al Băncii Naționale a României (BNR), a criticat măsurile vehiculate de (…)
[R3media] - 12/06/2025
[Toate articolele din: R3media +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY