„Nu mă legitimez ca o marfă scanată printr-un vot dintr-un parlament de tip supermarket, nu mă legitimez prin corectitudinea politică și nici prin capul plecat, mă legitimez prin Voievozi, Eroi și Martiri, prin moaștele Sfinților Români”, spune Mihai Tîrnoveanu

[Ecopolitic] 12/06/2025

„Îmi asum identitatea mea de român. Nu mă cheamă Vexler, sunt Mihai, mă cheamă Marin, Corneliu, Ion, Vasile, Radu, Valeriu Constantin și Mircea. Tovarăși, din Cartea mea de Identitate, groasă cât zidul unei cetăți de voievod, nu puteți scoate prin „lege” numele de români. Suntem pietrele tari, așezate de Dumnezeu în neam, unele peste altele. Suntem peretele de la Sarmizegetusa ce răsare din adâncurile pământului, suntem Sfinții Închisorilor, biruitori în frângerea lanțurilor. Între aceste coperți este scris manualul nostru de Istorie a Românilor. Si doar pe acesta îl urmez”, scrie, pe Facebook, dr Mihai Tîrnoveanu, liderul Asociaţiei „Calea Neamului”. „Nu mă legitimez ca o marfă scanată printr-un vot dintr-un parlament de tip supermarket, nu mă legitimez prin corectitudinea politică și (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu: Încep lucrările la Centrul de Recuperare Neuromotorie din Popești!
Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunță începerea lucrărilor la Centrul de Recuperare Neuromotorie din (…)
[Ecopolitic] - 12/06/2025
Târg de adopții „Prietenii Pufoși” în Parcul Obor: Zeci de animale își caută o casă iubitoare
Primăria Sectorului 2 organizează sâmbătă, 14 iunie, prima ediție a târgului de adopții „Prietenii Pufoși”, în (…)
[Ecopolitic] - 12/06/2025
PNL must urgently leave negotiations as long as tax increases are being discussed (former PM Citu)
The National Liberal Party (PNL) must urgently leave the negotiations as long as there is talk of increasing taxes, (…)
[Ecopolitic] - 12/06/2025
President Dan: We stand with all those affected by the plane crash in India
Romania’s President Nicusor Dan on Thursday sent a message of condolence after a tragic plane crash at an airport in (…)
[Ecopolitic] - 12/06/2025
MAE: Nu sunt cetățeni români victime ale tragediei aviatice din India, potrivit informațiilor preliminare
Printre victimele prăbușirii avionului din India nu se află cetățeni români, anunță Ministerul Afacerilor Externe (…)
[Ecopolitic] - 12/06/2025
Ilie Bolojan l-a primit la Senat pe viceprim-ministrul Republicii Moldova: Discuții privind cooperării transfrontaliere dintre România și Republica Moldova
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, l-a primit joi, 12 iunie, la Palatul Parlamentului, pe Vladimir Bolea, (…)
[Ecopolitic] - 12/06/2025
Kevin De Bruyne a ajuns în Italia pentru a semna cu Napoli
Mijlocaşul belgian Kevin De Bruyne, aflat la final de contract cu Manchester City, a ajuns joi la Roma şi a fost (…)
[Ecopolitic] - 12/06/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY