Zece nepalezi lucrau ilegal la o firmă de construcţii din Cluj. Ar fi ajuns ilegal în țară
[Mediafax] 3/06/2025
Mediafax Poliţiştii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Cluj au desfăşurat o acţiune de control pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a străinilor, în judeţul Cluj. Verificările au avut loc la punctul de lucru al unei societăţi comerciale care are sediul în judeţul Maramureş şi care activează în domeniul construcţiilor. În urma controlului, au fost identificaţi 10 străini din Nepal, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, care, la momentul controlului, se aflau în şedere ilegală pe teritoriul României. Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societăţii comerciale a fost invitat la sediul structurii de imigrări, pentru continuarea cercetărilor. Ulterior, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 100.000 de lei (…)

Alte articole din Mediafax
Sondaj: Românii consideră că revenirea lui Trump la Casa Albă este un lucru bun pentru pacea în lume. Ce încredere au alte țări europene
Mediafax
Sondajul publicat luni de ECFR arată că 41% dintre (…)
[Mediafax] - 23/06/2025
Trei petroliere s-au îndepărtat rapid de Strâmtoarea Hormuz în urma tensiunilor din Orientul Mijlociu
Mediafax
Trei petroliere s-au îndepărtat de urgență de (…)
[Mediafax] - 23/06/2025
Marea Britanie declară ilegal grupul Palestine Action, folosind legislația antiteroristă
Mediafax
Guvernul Marii Britanii a decis să interzică gruparea (…)
[Mediafax] - 23/06/2025
Ucraina a returnat rămășițele unor soldați ruși repatriați inițial ca fiind ucraineni
Mediafax
Potrivit autorităților ucrainene citate de The Kyiv (…)
[Mediafax] - 23/06/2025
UE a blocat legea ce urma să interzică aplicarea etichetelor eco fără probe
Mediafax
Uniunea Europeană a suspendat luni negocierile privind (…)
[Mediafax] - 23/06/2025
Grupare palestiniană care are la activ „acte criminale repetate” va fi declarată „organizație teroristă” în Marea Britanie. Mai e nevoie de aprobarea Parlamentului
Mediafax
O grupare pro-palestiniană va fi declarată organizație (…)
[Mediafax] - 23/06/2025
Live Aid, legendarul concert caritabil, reprogramat la radio pentru aniversarea de 40 de ani
Mediafax
Sub titlul Live Aid Relived, programul special va avea (…)
[Mediafax] - 23/06/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY