Dacia Sandero Hybrid, cel mai ieftin model hibrid din Marea Britanie. Cât costă și ce consum promite

[Jurnalul National] 6/11/2026

Dacia își extinde oferta de modele electrice și introduce motorizarea hibridă pe Sandero și Sandero Stepway. Noile versiuni Hybrid 155 au prețuri oficiale pentru piața din Marea Britanie, unde modelul Sandero este cel mai accesibil automobil hibrid disponibil în prezent.


    Trimite Email

Alte articole din Jurnalul National

Cum să te faci plăcut de toată lumea: obiceiuri care te ajută să fii apreciat și chiar promovat la birou
Oamenii plăcuți de colegi au șanse mult mai mari să fie (…)
[Jurnalul National] - 10/11/2026
Sf. Mina, sărbătorit pe 11 noiembrie: nu e „Sfânta Mina”, ci un soldat egiptean. Ocrotitorul celor păgubiți și al celor care și-au pierdut ceva
Pe 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul (…)
[Jurnalul National] - 10/11/2026
Ziua marilor numiri în Parlament. Deputații și senatorii decid conducerea TVR și a Radioului Public
Parlamentul se reunește marți într-o ședință comună în care (…)
[Jurnalul National] - 10/11/2026
11.11, portalul îngerului: de ce cred numerologii că 11 noiembrie e cea mai puternică zi a anului
Pentru pasionații de numerologie, 11 noiembrie nu e o zi oarecare. (…)
[Jurnalul National] - 10/11/2026
Alertă la un liceu din Craiova: 200 de elevi, evacuați după ce un buldoexcavator a fisurat o conductă de gaze
Aproximativ 200 de elevi și 30 de profesori de la Liceul (…)
[Jurnalul National] - 10/11/2026
Chivu a lăsat urme adânci în inimile celor de la Parma. Românul, premiat de orașul în care debutat ca antrenor
Antrenorul lui Inter, Cristian Chivu, s-a întors în orașul unde (…)
[Jurnalul National] - 10/11/2026


[Toate articolele din: Jurnalul National +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY