O nouă speranță pentru copiii cu boli incurabile: S-a lansat proiectul „Hana Hospice”, primul Centru de Paliație Pediatrică din județul Suceava (foto)
[Suceava News] 30/04/2026
Într-o atmosferă plină de emoție găzduită de Restaurantul Mirifique din localitatea Bosanci, miercuri, 29 aprilie, Asociația „E DARul lui Naty” a marcat un moment istoric pentru comunitatea locală: lansarea proiectului de înființare a Centrului de Paliație Pediatrică „Hana Hospice”. (…)
Alte articole din Suceava News
Colocviul istoric „Fondul religionar ortodox român din Bucovina. 240 de ani de la înființare: geneză, evoluție și rol istoric în viața Bisericii și a Cetății”
Un nou eveniment dedicat teologilor, istoricilor și tuturor celor (…)
[Suceava News] - 30/04/2026
Aplicările tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani au crescut cu aproape 30% anul acesta. Caută joburi în retail, servicii, turism și call-center / BPO
Peste 1,2 milioane de aplicări din partea candidaților care au (…)
[Suceava News] - 30/04/2026
Analiză LIFE Group – România, în topul țărilor din lume la numărul de medici dentiști per capita. Am depășit Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța sau Elveția: „O meserie la mare (…)
România, lider absolut în UE la absolvenții de stomatologie; Peste (…)
[Suceava News] - 30/04/2026
Mașini de drift, off-road și simulatoare auto, weekend-ul acesta, la FIM-AR EXPO, la Iulius Mall Suceava
Weekend-ul acesta, Iulius Mall Suceava devine punctul de întâlnire (…)
[Suceava News] - 30/04/2026
Copiii de azi, comunitatea de mâine” – eveniment dedicat mobilizării comunității pentru sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile
Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, în (…)
[Suceava News] - 30/04/2026
Colocviul istoric „Fondul religionar ortodox român din Bucovina. 240 de ani de la înființare: geneză, evoluție și rol istoric în viața Bisericii și a Cetății”
Un nou eveniment dedicat teologilor, istoricilor și tuturor celor (…)
[Suceava News] - 30/04/2026
De la Hollywood la dosare penale. Ce acuzații i se aduc actorului Steven Seagal
Poliția Națională a Ucrainei a anunțat deschiderea unei anchete de (…)
[Suceava News] - 30/04/2026
[Toate articolele din: Suceava News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY